Suedia spune că nu va atinge ţinta de vaccinare din cauza întârzierilor la livrare (televiziune)
Coordonatorul campaniei de vaccinare din Suedia a spus că întârzierile repetate în livrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 înseamnă că ţara sa nu va putea îndeplini ţinta vaccinării tuturor adulţilor până pe 30 iunie, informează Reuters.
Suedia, care a refuzat să instituie măsura lockdownului, a demarat o campanie alertă de vaccinare în mijlocul unui al treilea val al pandemiei. A înregistrat joi cel mai ridicat număr de cazuri noi de la sfârşitul anului trecut, deşi numărul deceselor a rămas la un nivel relativ scăzut.
''Va dura mai mult până când toată lumea va fi vaccinată complet, doar e posibil ca cinci milioane de persoane să fie vaccinate complet până la finalul primei jumătăţi a anului, 30 iunie'', a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare, Richard Bergstrom, pentru televiziunea suedeză.
''Va mai fi poate nevoie de vreo două săptămâni în luna iulie până când toată lumea să aibă ambele doze'', a spus acesta.
Bergstrom nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta pe marginea subiectului.
Suedia, cu o populaţie totală de 10 milioane de locuitori, a vaccinat până în prezent peste un milion de persoane cu prima doză şi 450.000 de persoane cu ambele doze.
Pe teritoriul ţării s-au înregistrat peste 13.000 de decese din cauza COVID-19. Rata de deces pe cap de locuitor în Suedia este de câteva ori mai mare decât cea a vecinilor său nordici, dar mai scăzută decât în multe ţări europene care au aplicat măsura lockdownului.
Potrivit unui raport referitor la rata mortalităţii excesivă în ţările europene publicat miercuri, Suedia a avut o creştere mai redusă a numărului de decese în comparaţie cu cele mai multe state europene în 2020.AGERPRES