Suedia: Preşedintele parlamentului îl va propune de liderul conservatorilor, Ulf Kristersson, în funcţia de prim-ministru

Suedia: Preşedintele parlamentului îl va propune de liderul conservatorilor, Ulf Kristersson, în funcţia de prim-ministru

Preşedintele parlamentului suedez, Andreas Norlén, a anunţat luni că îl va propune în funcţia de premier pe liderul conservatorilor, Ulf Kristersson, votul în legislativ urmând să aibă loc săptămâna viitoare, relatează dpa.

Norlén a precizat că îi va propune în mod oficial lui Kristersson la 12 noiembrie să preia postul de şef al guvernului, iar votul de învestitură va avea loc câteva zile mai târziu.

'Înainte aceasta, [Kristersson] mă va informa ce partide intenţionează să includă în guvernul pe care vrea să-l formeze', le-a declarat Norlén reporterilor la parlament.

Alegerile legislative de pe 9 septembrie s-au încheiat fără un câştigător susceptibil să poată construi o coaliţie stabilă.

Partidul social-democrat a rămas formaţiunea cu cele mai multe locuri în legislativ, iar coaliţia sa de centru-stânga a păstrat un avans minim faţă de Alianţa de centru-dreapta (condusă de Partidul Moderat al lui Ulf Kristersson), cu 144 de mandate faţă de 143, din totalul de 349. Ambele blocuri sunt minoritare în parlament, ceea ce complică formarea unui nou guvern.

În afara lor se plasează formaţiunea populistă de extremă dreapta Democraţii Suedezi, cel de-al treilea grup parlamentar, cu 62 de mandate, dar celelalte partide au exclus o colaborare cu acesta.

Premierul social-democrat Stefan Lofven a fost demis la sfârşitul lui septembrie printr-o moţiune de cenzură a Alianţei de centru-dreapta, cu voturile Democraţilor Suedezi, conducând de atunci un guvern interimar.

Tentativele ulterioare ale lui Kristersson şi Lofven de a forma un nou guvern au eşuat.

Kristersson a fost propus în septembrie de o coaliţie de patru formaţiuni de centru-dreapta, cunoscute drept Alianţa. Aceasta este însă divizată în ce priveşte o guvernare cu sprijin de orice fel din partea Democraţilor Suedezi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen