Suedia îşi închide liceele timp de o lună pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19

Suedia îşi închide liceele timp de o lună pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19

Liceele din Suedia vor fi închise timp de o lună, iar cursurile vor fi predate de la distanţă, a anunţat joi premierul suedez Stefan Löfven, în condiţiile creşterii numărului de infectări şi a deceselor asociate COVID-19 în ţara scandinavă, relatează AFP şi Reuters.

"Am luat această decizie pentru a reduce contagierile", a afirmat şeful guvernului suedez într-o conferinţă de presă, precizând că măsura va fi aplicată începând de luni, 7 decembrie, şi va fi valabilă până pe 6 ianuarie.

În timpul primului val al pandemiei de COVID-19, liceele au fost închise în Suedia de la mijlocul lunii martie până la mijlocul lunii iunie.

Cu toate acestea, grădiniţele, şcolile şi colegiile au rămas deschise, ceea ce este cazul şi în prezent, în timpul celui de-al doilea val al pandemiei.

Într-o ţară care a atras atenţia cu o strategie în mare parte necoercitivă, al doilea val a depăşit cu mult previziunile iniţiale ale autorităţii de sănătate publică, care consideră că vârful ar urma să fie atins la jumătatea lunii decembrie.

Cu 35 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor a depăşit joi 7.000 în Suedia.

Confruntată cu o creştere a numărului de decese, ţara nordică şi-a înăsprit restricţiile din noiembrie, interzicând vânzarea de alcool după ora 22:00 şi evenimentele publice cu peste 8 persoane.

Fără măsuri de izolare sau recomandarea de a purta mască, strategia atipică a Suediei a atras atenţia şi a stârnit controverse în ultimele luni.

Cu 7.007 de decese şi peste 272.000 de cazuri într-o ţară cu 10,3 milioane de locuitori, Suedia se numără printre cele mai afectate ţări din Europa, cu mult peste vecinii săi nordici. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”