Suciu: Atât timp cât MAI a acționat la inundații, premierul consideră că nu e cazul să se plimbe cu barca pentru a se arăta implicat

Suciu: Atât timp cât MAI a acționat la inundații, premierul consideră că nu e cazul să se plimbe cu barca pentru a se arăta implicat

Premierul consideră că, atât timp cât MAI a acționat corespunzător, nu este cazul să se plimbe cu barca prin zonele inundate pentru a-și arăta implicarea într-un proces "complicat" și "tragic", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, miercuri, la Palatul Victoria.

"În prezent, situația s-a normalizat, s-au depășit perioadele de vârf și nu sunt localități izolate. Toate aceste acțiuni pe care Ministerul de Interne le-a susținut în această perioadă au fost apreciate la nivelul Guvernului, inclusiv de către prim-ministru. S-a comentat foarte mult în ultima perioadă de ce nu există acțiune la nivelul Guvernului. A existat o acțiune de supraveghere și de coordonare, de implicare directă, prin mii de angajați ai MAI, la nivelul MAI. Premierul consideră că nu este cazul să se plimbe cu barca prin zonele inundate pentru a-și arăta implicarea într-un proces complicat și tragic, atâta vreme cât la nivelul MAI activitatea se desfășoară în bune condiții. Și aceasta este aprecierea după evaluarea pe care ministerul a făcut-o legat de situația privind inundațiile", a afirmat Suciu.

El a precizat că, după informarea făcută de ministrul de Interne în cadrul ședinței de Guvern, premierul a cerut ministerelor care au relație și legătură cu situația legată de inundații să se implice în evaluarea pagubelor în perioada imediat următoare — Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Agriculturii, Mediului, MAI.

"Așa încât, în cel mai scurt timp, să poată fi făcute eventuale corecții financiare sau susțineri de plată. Eventual chiar din fonduri europene, dacă situația poate fi clasificată ca atare și se pot utiliza fondurile europene pentru situații de urgență de la Comisia Europeană", a explicat Dan Suciu.

Din evaluările realizate la nivelul prefecturilor, regăsite în informarea prezentată de ministrul de Interne în cadrul ședinței de Guvern, fenomenele hidrometeorologice periculoase au afectat 692 de locuințe din 13 județe, 1.673 de anexe gospodărești din 15 județe, 32 de școli, cămine culturale, săli de sport din opt județe, 658 de poduri și podețe, 18.753 hectare și terenuri agricole.

Aceleași evaluări mai arată că au fost temporar blocate, închise sau s-a dispus restricționarea circulației pe patru tronsoane de cale ferată și pe 11 kilometri de drumuri naționale.

"Pentru evaluarea pagubelor produse de inundații și de viituri, precum și pentru stabilirea modalităților de sprijin pentru persoanele ale căror locuințe au fost afectate și sunt acum imposibil de utilizat au fost constituite comisii mixte în 20 de județe, respectiv: Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. Activitatea acestor comisii este în derulare, urmând să se încheie cât mai repede cu un raport de sinteză care va fi înaintat Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență din cadrul instituției care gestionează bunurile afectate și care va dispune măsuri pentru alocarea fondurilor necesare", potrivit MAI.

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”