Suceava: Iohannis, "surprins neplăcut" de decizia Comisiei juridice a Senatului în privința legii grațierii

Suceava: Iohannis, "surprins neplăcut" de decizia Comisiei juridice a Senatului în privința legii grațierii

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a arătat "surprins neplăcut" de decizia de miercuri a Comisiei juridice a Senatului care a votat un amendament prin care se grațiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită și trafic de influență.

"Deocamdată, fiind în comisie, nu o să mă exprim, dar sunt neplăcut surprins, ca să zic totuși ceva despre evoluția din comisie", a declarat Iohannis, care a efectuat o vizită la Mănăstirea Voroneț din județul Suceava.

Iohannis a participat miercuri, la Suceava, la o dezbatere pe tema "Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administrația locală vorbește!" la care au luat parte președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, primarii din județ și directorii instituțiilor deconcentrate.

Senatorii juriști au votat miercuri un amendament prin care se grațiază peroanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență.

Senatorul PMP Traian Băsescu a propus să fie grațiată luarea de mită, explicând că mulți oameni politici sunt acuzați atât de această infracțiune, cât și de cea de abuz în serviciu pentru fapte săvârșite în campanii electorale, "când toate partidele s-au finanțat ilegal". El a susținut că trebuie să existe un moment zero, care se poate face doar printr-o grațiere.

Decizia de grațiere a acestor fapte a fost luată în comisie cu cinci voturi ''pentru'' și trei ''împotrivă''.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”