Suceava: Explozie din cauza unei acumulări de gaze în canalizare
O persoană a suferit arsuri ușoare, iar o alta un atac de panică, după ce sâmbătă trei capace de canal au sărit în aer în urma exploziei unei acumulări de gaze din canalizarea de pe Aleea Jupiter din Suceava, a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Cel mai probabil, acumularea de gaze din canalizare s-a produs din cauza lucărilor efectuate, vineri, la rețeaua de utilități.
Potrivit sursei citate, echipele de intervenție ale ISU Suceava au acționat imediat în zonă și au monitorizat perimetrul, în timp ce jandarmi și polițiști au izolat zona pentru a se evita orice pericol.
Echipe ale E.ON au intervenit în zonă pentru a remedia avaria care s-a produs, cel mai probabil, în urma lucrărilor executate cu o zi înainte.
Potrivit ISU Suceava, în urma exploziei s-au produs pagube minore, acordându-se primul ajutor unei persoane care a suferit un atac de panică, dar și unui bărbat care a fost atins în zona părului de flacăra rezultată din explozie, fără să fie necesar transportul la spital.
AGERPRES