Suceava: Două arme de vânătoare şi alice fără documente, depistate la frontieră cu ajutorul unui câine dresat
Două arme de vânătoare şi 493 de alice au fost găsite în maşina unui bărbat care nu avea documente de provenienţă, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, descoperirea fiind făcută cu ajutorul unui câine dresat.
În noaptea de duminică spre luni, la PTF Siret s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat de 50 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Ucraina şi mergea în Italia.
"În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, persoanei şi bagajelor. Astfel, au fost descoperite, cu ajutorul câinelui Abay din dotarea Poliţiei de Frontieră, specializat în detectare de explozibil, ascunse în bagajele personale ale bărbatului, două arme de vânătoare (o puşcă cu aer comprimat Fenix şi o puşcă de vânătoare Huberius-Suhl), precum şi 493 bucăţi alice, pentru care persoana nu deţinea documente legale de provenienţă", precizează un comunicat de presă transmis de Poliţia de Frontieră.
Şoferul este cercetat penal pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar armele şi alicele, în valoare de aproximativ 1.800 lei, au fost ridicate în vederea confiscării şi urmează să fie predate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pentru continuarea cercetărilor. AGERPRES