Suceava: Dosar penal pentru suspiciune de mită la morga Spitalului Judeţean
Procurorii suceveni au deschis un dosar penal, in rem, ce vizează angajaţi ai de la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, existând suspiciune de luare de mită.
Într-un comunicat de presă remis AGERPRES, joi, de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, se arată că, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public, respectiv în mediul on-line, în presă şi pe reţelele de socializare, privind săvârşirea de infracţiuni de corupţie de către personalul de la morga din cadrul SJU Suceava, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, fiind constituit un dosar penal.
Din actul de sesizare rezultă că în perioada martie - aprilie 2020 funcţionari publici din cadrul SJU Suceava au pretins şi primit diferite sume de bani de la membrii de familie ai persoanelor decedate în această perioadă, pretinzând aceste sume pentru "eforturile" făcute în legătură cu constatarea decesului, îmbălsămarea persoanelor decedate, îmbrăcarea acestora, etc., deşi toate aceste servicii intră în atribuţiile de serviciu ale personalului angajat în cadrul instituţiei medicale.
În prezent se efectuează urmărire penală in rem, cu privire la fapte, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi pentru stabilirea existenţei răspunderii penale.
Cauza este instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu lucrători operativi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. AGERPRES