Suceava: Creştere semnificativă a persoanelor carantinate - 1.052 în ultimele 24 de ore; scădere cu peste 800 a celor autoizolate

Suceava: Creştere semnificativă a persoanelor carantinate - 1.052 în ultimele 24 de ore; scădere cu peste 800 a celor autoizolate

Numărul persoanelor aflate în carantină instituţionalizată a crescut semnificativ de la ultima raportare statistică, ajungând la 1.052, comparativ cu ziua precedentă când s-au înregistrat 766, a informat, duminică, Prefectura Suceava.

Pe de altă parte, numărul persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu a scăzut cu peste 800, de la 3.806 la 2.993 de persoane în persoane, în prezent, toate clinic sănătoase, fără simptome specifice infecţiei COVID-19. Alte 6.262 de persoane au ieşit, până în prezent, de sub incidenţa măsurii de izolare voluntară.

Totodată, sursa citată precizează că din carantină instituţionalizată, după obţinerea avizului epidemiologic, au ieşit, de la instituirea măsurii de carantinare şi până în prezent, 210 persoane.

Forţele de ordine, constituite în echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, poliţişti local şi militari, au continuat să efectueze verificări în sistem integrat, pentru impunerea normelor legale instituite în perioada stării de urgenţă, în ultimele 24 de ore fiind verificate 3.232 persoane aflate în autoizolare/carantină instituţionalizată şi 41 de societăţi comerciale.

Echipele mixte care au totalizat 326 de poliţişti, 99 de poliţişti locali, 29 de militari şi 162 de jandarmi, au aplicat în urma verificărilor efectuate 147 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 345.750 de lei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen