Suceava: Casă arsă într-un incendiu la Liteni; proprietara, găsită carbonizată

Suceava: Casă arsă într-un incendiu la Liteni; proprietara, găsită carbonizată

O femeie în vârstă de 45 de ani a murit, sâmbătă, într-un incendiu izbucnit în locuinţa sa din localitatea Liteni, comuna Moara, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că evenimentul a fost anunţat la 112 târziu, astfel încât la sosirea echipelor de intervenţie incendiul se manifesta generalizat la întreaga gospodărie, casă şi anexele, majoritatea construcţiilor fiind din lemn, corp comun, dispuse în formă de "U".

Potrivit sursei citate, echipa de căutare-salvare a pompierilor militari a pătruns în locuinţă, unde, din nefericire, a identificat trupul carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 45 de ani.


Sursa: ISU Suceava

Gospodăria a ars în totalitate, cu bunurile aferente, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.

Pompierii au salvat o gospodărie învecinată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 DOCUMENT Comisia de la Veneția, palmă grea dată agaricilor care au anulat alegerile!

3 Surpriză! / Trei avioane Boeing 747 încărcate cu arme americane pentru Ucraina au aterizat la un important centru logistic

4 Amănunte care dau fiori despre Clanul Remmo

5 76 de milioane de oameni au văzut asta în 24 de ore...