Sub PSD, România a ajuns țara INFRACTORILOR! Un polițist a fost împușcat mortal în timpul unei misiuni

Sub PSD, România a ajuns țara INFRACTORILOR! Un polițist a fost împușcat mortal în timpul unei misiuni

Un polițist în vârstă de 43 de ani a fost împușcat mortal, duminică, în timp ce se afla într-o misiune pe raza localității Izvin, din județul Timiș, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, polițistul era, împreună cu alți colegi, într-o misiune pentru prinderea unui bărbat dat în urmărire națională.

La un moment dat, în apropierea unei case din localitatea Izvin, polițistul a ajuns față în față cu suspectul, care, se pare, a tras trei gloanțe în angajatul MAI.

Surse judiciare au declarat că două dintre gloanțe l-ar fi lovit pe polițist în zona gîtului și pieptului. Echipajul medical ajuns la fața locului a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Polițistul era angajat la postul de poliție din orașul Recaș.

La ora transmiterii știrii, polițiștii îl caută în continuare pe suspect.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen