SUA/alegeri: Într-un monolog de o oră, Trump l-a atacat virulent pe rivalul său democrat Joe Biden
În condiţiile în care este forţat de pandemia de COVID-19 să renunţe la amplele mitinguri electorale în ţară, preşedintele american Donald Trump a transformat marţi o conferinţă de presă, desfăşurată în grădinile Casei Albe, în miting de campanie, începând printr-un avertisment dat Chinei şi terminând printr-o violentă diatribă împotriva lui Joe Biden, potrivit AFP şi Reuters.
În ziua în care Joe Biden a dezvăluit un plan de combatere a încălzirii globale de 2 trilioane de dolari în cadrul unui discurs în Delaware, Donald Trump s-a urcat pe un podium în faţa Biroului Oval şi, după ce a anunţat măsuri punitive împotriva Chinei pentru modul în care aceasta tratează Hong Kongul, l-a criticat pe fostul vicepreşedinte şi a căutat să facă o departajare între cele două candidaturi la Casa Albă.
Într-un monolog de o oră, marcat de incoerenţe, potrivit AFP, miliardarul republican - depăşit în sondaje de adversarul său democrat în cursa pentru Casa Albă - cu 110 zile înainte de alegeri, şi-a atacat rivalul.
Foto: (c) Jonathan Ernst / REUTERS
"Astăzi, Joe Biden a pronunţat un discurs în care a declarat că în centrul programului său economic se află o cruciadă de stânga împotriva energiei americane. El vrea să ucidă energia americană", a declarat Trump.
Planul lui Biden care urmăreşte să reducă la zero emisiile de carbon din producţia de electricitate în termen de 15 ani înseamnă o abordare mai agresivă a politicii climatice decât cea pe care el a adoptat-o în cursa pentru învestirea democrată la prezidenţiale, o încurajare a progresiştilor partidului care cer o acţiune mai îndrăzneaţă.
În materie de ecologie, "în calitate de vicepreşedinte, Biden era unul dintre cei mai fervenţi apărători ai Acordului de la Paris asupra climatului", a afirmat Donald Trump, exprimându-şi satisfacţia că a retras SUA dintre semnatarii acestui text, adoptat de majoritatea ţărilor din lume. Potrivit lui, acest acord ar fi "distrus industria americană, autorizând în acelaşi timp China să polueze atmosfera în toată impunitatea".
Foto: (c) Jonathan Ernst / REUTERS
"Când Donald Trump se gândeşte la schimbarea climatică, singurul cuvânt care îmi vine pe buze este 'înşelătorie'. Când mă gândesc eu la asta, văd locuri de muncă. Locuri de muncă bine remunerate, care să-i pună pe americani la treabă", a spus Biden.
Citind o lungă listă de propuneri ale fostului vicepreşedinte, Trump a ironizat, a atacat şi a descris o imagine apocaliptică a unei Americi sub preşedinţia lui Biden, pe care l-a prezentat drept ineficient într-o multitudine de domenii politice diferite în timpul celor opt ani în care acesta a fost vicepreşedinte şi timp de decenii în Senatul american. Trump a atacat abordările lui Biden şi în ceea ce priveşte armata americană, imigraţia, prosperitatea şi China.
În diplomaţie, "întreaga carieră a lui Joe Biden a fost un cadou pentru Partidul comunist chinez! Biden s-a situat alături de China împotriva Americii de nenumărate ori!". În materie de imigraţie, "toţi locuitorii Americii de Sud vor debarca" în SUA. În cadrul forţelor de poliţie, "lucruri teribile se petrec la New York, eu ador New York şi asta mă dezolează!" - a afirmat Trump.
Foto: (c) Jonathan Ernst / REUTERS
Fostul magnat imobiliar din New York şi-a alternat atacurile împotriva adversarului său cu scoaterea în evidenţă a bilanţului mandatului său, sărind de la un subiect la altul, notează AFP. El şi-a subliniat fermitatea în negocierile comerciale cu Europa: "Uniunea Europeană a fost creată pentru a profita de SUA".
Trump a lăudat eficienţa zidului construit de-a lungul unei părţi a frontierei cu Mexicul în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 - "A picat la fix, el a împiedicat oameni să vină din locuri foarte contaminate" -, s-a felicitat pentru reacţia pe care a avut-o în faţa pandemiei - "Noi am salvat milioane de vieţi" - şi a promis o ieşire foarte rapidă din criza sanitară. "Avansăm foarte bine în privinţa vaccinului. Suntem pregătiţi", a adăugat el.
Întrebat dacă se teme că nu va câştiga un al doilea mandat, la fel ca Barack Obama, George W.Bush şi Bill Clinton, preşedintele american în exerciţiu a răspuns: "Nu!", asigurând că sondajele "reale" sunt "foarte bune" şi că aceste alegeri, "poate cele mai importante", se prezintă foarte bine pentru el.
Foto: (c) Jonathan Ernst / REUTERS
"Sper că entuziasmul este net mai puternic decât în 2016", a apreciat el, menţionând în sprijinul cuvintelor sale "miile de ambarcaţiuni cu reclame cu Trump" care pot fi văzute în Florida. Miliardarul a asigurat că susţinătorii săi sunt discreţi, chiar tăcuţi, dar se vor duce la urne în număr mare pe 3 noiembrie. AGERPRES