SUA: Washingtonul anunţă re-examinarea retragerii din Tratatul Cer Deschis

SUA: Washingtonul anunţă re-examinarea retragerii din Tratatul Cer Deschis

Statele Unite au afirmat marţi că au început o revizuire a retragerii din tratatul de supraveghere militară Cer Deschis, decisă în perioada administraţiei Donald Trump, în contextul în care Rusia a iniţiat oficial propria ieşire din acest tratat, informează AFP.

"Nu am luat o decizie cu privire la participarea viitoare la Tratatul Cerul Deschis. Re-examinăm în mod activ dosarul", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price, referindu-se în special la consultări cu aliaţi ai Washingtonului.

"Nerespectarea continuă a acestui tratat de către Rusia se numără printre numeroşii factori relevanţi pe care îi luăm în considerare", a adăugat Price, solicitând Moscovei "să ia măsuri pentru a reveni la termenii tratatului".

Preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat marţi în Duma de Stat un proiect de lege prin care este denunţat Tratatul Cer Deschis al OSCE ca răspuns la retragerea SUA din acest pact. Pe 15 ianuarie, ministerul rus de externe anunţase începerea procedurilor interne de retragere. Potrivit diplomaţiei ruse, retragerea SUA din acest tratat, concretizată pe 22 noiembrie 2020, "a alterat considerabil echilibrul de interese al ţărilor-membre".

Pe 21 mai 2020, fostul preşedinte Donald Trump a anunţat retragerea SUA din acest tratat în termen de şase luni.

Încheiat în 1992 şi intrat în vigoare în 2002, Tratatul Cer Deschis permite celor circa 30 de ţări semnatare să survoleze orice parte din teritoriul celorlalte state participante şi să facă fotografii din zbor, pentru a se asigura că acestea nu pregătesc atacuri militare.

Moscova refuză să mai facă parte, în absenţa SUA, deoarece consideră că ceilalţi semnatari, multe ţări europene membre NATO şi Canada, ar transmite informaţii despre Rusia la Washington.

În ianuarie, SUA au prelungit, pe ultima sută de metri, importantul tratat ruso-american New Start, ce limitează arsenalele nucleare. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

3 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

4 Cristian Gațu plătește scump faptul că și-a înșelat soția cu menajera. Unde locuiește, după ce a vândut vila din Corbeanca

5 Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”