SUA: Vicepreședintele Mike Pence crede că Donald Trump va fi un nou Ronald Reagan

SUA: Vicepreședintele Mike Pence crede că Donald Trump va fi un nou Ronald Reagan

Vicepreședintele american Mike Pence l-a descris joi pe Donald Trump drept un nou Ronald Reagan și le-a cerut politicienilor americani de dreapta să se mobilizeze în susținerea planurilor noului lider de la Casa Albă, consemnează agenția EFE.

'De la început, președintele nostru m-a făcut să-mi aduc aminte de cineva care m-a inspirat să mă alătur cauzei conservatorismului în urmă cu aproape 40 de ani: președintele Ronald Reagan', a afirmat Pence într-un discurs susținut la conferința anuală a CPAC (Conservative Political Action Conference), eveniment care este principala reuniune a dreptei americane și la care însuși Trump va avea vineri o intervenție.

'Cred că președintele Trump a dat expresie aspirațiilor și frustrărilor poporului american, cum niciun alt lider nu a făcut după Reagan', a continuat Mike Pence, insistând asupra președintelui republican ce a condus SUA între anii 1981 și 1989 și care de atunci a rămas un politician simbol pentru dreapta americană.

Vicepreședintele Pence, cunoscut pentru conservatorismul său în unele teme sociale, a mai apreciat în discurs că 'succesul mișcării' Trump și al dreptei americane în general va depinde de capacitatea de a contracara acțiunile 'celeilalte părți', care își apără consecvent 'statu quo-ul eșuat'.

La conferința de anul trecut a CPAC, Trump nu a fost prezent, el preferând să participe la acțiuni electorale în statul Kansas, fapt pentru care Ted Cruz și Marco Rubio, doi dintre adversarii săi în alegerile primare republicane, l-au criticat atunci că nu ar fi suficient de 'conservator'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”