SUA: Un profesor universitar împușcat mortal în cap, atacatorul - căutat
Un profesor universitar a fost împușcat mortal în cap luni într-un campus al Universității Delta State din Cleveland (Mississippi), în sudul Statelor Unite ale Americii, relatează AFP și media americane. Studenților li s-a ordonat să rămână în camerele lor, în timp ce poliția făcea verificări în interiorul universității.
Forțe ale poliției au fost desfășurate pentru a-l căuta și neutraliza pe atacator, care ar putea să fie de sex feminin, conform mass-media locale.
La câteva ore după cele întâmplate, studenților li s-a solicitat să rămână în camere și să stea departe de ferestre, a precizat administrația universității într-o postare pe Twitter .
Potrivit cotidianului local The Clarion-Ledger, care citează un anchetator, victima este un profesor de istorie identificat cu numele de Ethan Schmidt. Profesorul a fost împușcat mortal în biroul său.
Un alt ziar din Mississippi, SunHerald, scrie că polițiștii poliția este în căutarea unei femei, Shannon Lamb, suspectată de a fi implicată în moartea, prin împușcare, a unei alte femei, care a avut loc în aceeași zi mai devreme într-un oraș din apropiere.
Aproximativ 4.000 de studenți frecventează Delta State, în timp ce populația orașului Cleveland depășește cu puțin 12.000 de persoane.
Statele Unite ale Americii au fost scena mai multor tiruri cu arme de foc în campusuri universitare, incidente ce au șocat opinia publică și au relansat dezbaterea cu privire la vânzarea de arme de calibru mic. AGERPRES