SUA: Un procuror care a anchetat apropiaţi ai preşedintelui dezminte că va demisiona, aşa cum anunţase ministrul justiţiei

SUA: Un procuror care a anchetat apropiaţi ai preşedintelui dezminte că va demisiona, aşa cum anunţase ministrul justiţiei

Un procuror american care a condus anchete asupra unor apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump a dat asigurări că nu are intenţia să demisioneze, după ce ministrul justiţiei, William Barr, îi anunţase plecarea din funcţie, transmite sâmbătă AFP.

Geoffrey Berman, procuror din 2018 în puternicul district Sud din New York, a supervizat, între altele, punerea sub acuzare a lui Michael Cohen, fost avocat al lui Trump, condamnat la 3 ani de închisoare în decembrie 2018.

Tot Berman a condus şi ancheta privind eforturile depuse de Rudy Giuliani, actualul avocat personal al preşedintelui, şi de doi dintre asociaţii săi pentru discreditarea lui Joe Biden.

Berman, responsabil şi cu ancheta în cazul Jeffrey Epstein, l-a acuzat public în luna iunie pe prinţul Andrew că mimează cooperarea în acest dosar referitor la exploatarea sexuală a unor minore.

Vineri seară, ministrul american al justiţiei, William Barr, a anunţat demisia lui Berman, precizând că preşedintele Trump îl va numi în locul acestuia pe Jay Clayton, actualul şef al SEC (Securities and Exchange Commission).

'Îi mulţumesc lui Geoffrey Berman, care demisionează după doi ani şi jumătate în funcţia de procuror al Statelor Unite în districtul Sud din New York', a afirmat Barr într-un comunicat.

Procurorul a declarat ulterior că a aflat despre plecarea sa din funcţie din comunicatul lui Barr.

'Nu am demisionat şi nu am nicio intenţie să demisionez', a reacţionat Berman. 'Voi demisiona atunci când un candidat desemnat de preşedinte va fi confirmat de Senat. Până atunci, anchetele noastre vor continua fără întrerupere', a adăugat el.
Administraţia Trump a demis mai mulţi înalţi funcţionari responsabili cu supervizarea acţiunii guvernamentale. Inspectorul general al Departamentului de Stat, Steve Linick, demis la mijlocul lunii mai de Trump, a explicat că instituţia sa ştia că el ancheta în acel moment în două dosare cu potenţial de a-i dăuna şefului diplomaţiei, Mike Pompeo.AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!