SUA: Un general Air Force devine prima femeie la conducerea unui comandament combatant
Generalul din cadrul US Air Force Lori Robinson a preluat conducerea Comandamentului pentru America de Nord (NORTHCOM) al armatei americane vineri, devenind prima femeie la conducerea unui comandament combatant al Statelor Unite, relatează Reuters.
Poziția este una dintre cele mai înalte în armata SUA și o face pe Robinson, care a condus anterior forțele aeriene americane în Pacific, generalul de top ce supraveghează activitățile în America de Nord și deține responsabilitatea apărării naționale.
Armata SUA a acționat anul trecut pentru a deschide femeilor toate rolurile de luptă, un pas istoric izbitor înlăturând barierele de gen în forțele armate, notează Reuters.
Departamentul Apărării are nouă comandamente combatante unificate, responsabile pentru diferite părți ale lumii și funcții.
"Ea a avut un rol esențial în operaționalizarea reechilibrării noastre în Pacific și consolidarea legăturilor cu forțele aeriene ale
unora dintre cei mai apropiați aliați ai noștri", a declarat secretarul american al apărării Ash Carter în cadrul unei ceremonii în Colorado, retransmisă la Pentagon la Washington.
Robinson a fost numită de asemenea la conducerea Comandamentului Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD), care este gestionat în comun cu Canada pentru monitorizarea securității aerospațiale și maritime în regiune, mai notează Reuters.
Robinson, care apare pe lista revistei Time drept "Una dintre cele mai influente 100 de persoane" din lume în acest an, a declarat că preia responsabilitatea "într-un moment în care evenimentele regionale și globale prezintă tot mai multe provocări serioase pentru comunitatea internațională și propria securitate națională".
În timpul unei audieri de confirmare în Senatul SUA luna trecută, Robinson și-a expus prioritățile, declarând că Rusia este cea mai mare amenințare externă pentru securitatea națională a Statelor Unite, în timp ce ea îi va urmări îndeaproape pe "extremiștii violenți" de acasă.
Robinson a spus că ea se vede ca un lider care s-a întâmplat doar să fie femeie.
Dintre cei 39 de generali și amirali cu patru stele, doar trei sunt femei, potrivit datelor Pentagonului. Robinson este unul dintre ei, amintește Reuters.
AGERPRES