SUA: Un condamnat la moarte a fost executat într-o închisoare federală din statul Indiana
Guvernul de la Washington a autorizat, cu numai câteva săptămâni înaintea încheierii mandatului preşedintelui Donald Trump, continuarea procedurii într-un penitenciar federal din Indiana pentru execuţia unui bărbat afro-american condamnat pentru omucidere, transmite vineri DPA.
Brandon Bernard (40 de ani) a fost declarat mort după ce i-a fost administrată injecţia letală joi seară la Complexul corecţional federal din Terre Haute (Indiana).
Bernard fusese arestat pentru dublă crimă comisă când avea 18 ani şi era membru al unei bande. El a fost condamnat la moarte într-un proces cu juraţi.
Curtea Supremă a SUA a respins o moţiune care solicita suspendarea execuţiei condamnatului joi seară.
Până când preşedintele ales Joe Biden îşi preia mandatul la 20 ianuarie, Departamentul Justiţiei american intenţionează să ducă la bun sfârşit mai multe execuţii federale ale unor criminali condamnaţi.
Democratul Joe Biden se opune pedepsei capitale, în schimb republicanul Donald Trump a pus în practică reintroducerea execuţiilor la nivel federal.
Deşi multe state din componenţa SUA aplică pedeapsa cu moartea, nu mai avuseseră loc execuţii federale din 2003. Departamentul Justiţiei a reluat execuţiile federale în luna iulie. Potrivit NBC News, execuţia lui Brandon Bernard este a noua la nivel federal din acest an.AGERPRES