SUA: Trump și-a donat salariul pe primul trimestru Serviciului de Parcuri Naționale

SUA: Trump și-a donat salariul pe primul trimestru Serviciului de Parcuri Naționale

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a donat salariul pe primul trimestru al acestui an, în sumă de peste 78.000 de dolari, Serviciului de Parcuri Naționale, a anunțat luni Casa Albă, citată de EFE.

În conferința zilnică de presă, purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale, Sean Spicer, a prezentat cecul cu donația lui Trump și i l-a înmânat secretarului american de Interne, Ryan Zinke.

Serviciul de Parcuri Naționale, care și-a celebrat centenarul anul trecut, este însărcinat cu protejarea și conservarea parcurilor și monumentelor naturale ale țării iar Trump este "mândru" să contribuie cu parte din salariul său la această "importantă misiune", a explicat Spicer.

Casa Albă a arătat din martie că Trump își va îndeplini promisiunea de a-și dona salariul, care depășește 400.000 de dolari brut anual.

În plus, Spicer a cerut atunci ironic mediilor de comunicare să-l ajute pe președinte să decidă destinația acestor bani.

În timpul campaniei electorale, Donald Trump a promis că, dacă va câștiga alegerile din noiembrie, își va dona salariul sau îl va înapoia trezoreriei.

"Dacă voi fi ales președinte, nu voi accepta salariu. De acord? Asta nu este o problemă pentru mine", a spus, într-un miting de campanie, candidatul republican la acea vreme, a cărui avere depășește 3.700 milioane de dolari, potrivit revistei Forbes.

Ulterior, într-un interviu la CBS, Trump a adăugat că va accepta să primească 1 dolar deoarece legea îl obligă să primească un salariu ca președinte.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…