SUA: Trump contestă decizia justiţiei care îi interzice să-şi blocheze critici pe Twitter

SUA: Trump contestă decizia justiţiei care îi interzice să-şi blocheze critici pe Twitter

Donald Trump a contestat decizia unei curţi de apel federale care a stabilit că preşedintele american a încălcat Constituţia prin blocarea abonării la contul său de Twitter a unor persoane ale căror opinii îi displac, transmite Reuters.

Potrivit documentului înregistrat vineri seară de Departamentul Justiţiei, Trump solicită rejudecarea cauzei de către instanţele de apel din statul New York, considerând că hotărârea luată cu un vot unanim de 3-0 „fundamental eronată”.

Donald Trump are peste 63 milioane de urmăritori ai contului său de Twitter, pe care îl foloseşte frecvent pentru a face anunţuri importante. Cel mai recent, tweet-urile sale de vineri cu privire la războiul comercial cu China au provocat deprecieri bruşte pe bursa americană şi ale preţului petrolului.

Un complet de trei judecători a menţinut luna trecută decizia din mai 2018 a unei instanţe inferioare care l-a obligat pe Trump să deblocheze accesul câtorva zeci de urmăritori pe Twitter.

Compania Twitter Inc şi Casa Albă au refuzat să comenteze.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...