SUA: Trump anunţă un nou şef al Agenţiei pentru Imigraţie, susţinător al construirii unui zid la frontieră

SUA: Trump anunţă un nou şef al Agenţiei pentru Imigraţie, susţinător al construirii unui zid la frontieră

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că intenţionează să îl numească la conducerea Agenţiei Vamale şi pentru Imigraţie (ICE) pe Mark Morgan, un fost şef al Patrulei de Frontieră din timpul preşedintelui Barack Obama care susţine planul construirii unui zid la graniţă, relatează Reuters.

Morgan, care a condus Patrula de Frontieră din SUA timp de şase luni după o carieră la FBI, s-a exprimat în ianuarie în favoarea intenţiei lui Trump de a construi un zid la frontieră, cerându-i liderului de la Casa Albă, într-un interviu pentru un site de ştiri din domeniul juridic, "să păstreze direcţia".

"Sunt bucuros să îi informez pe toţi cei care cred într-o politică privind migraţia puternică, justă şi solidă că Mark Morgan se va alătura Administraţiei Trump ca şef al angajaţilor şi angajatelor ICE care muncesc din greu", a scris duminică Trump pe Twitter.

Când Trump a ajuns la putere în ianuarie 2017, Morgan a fost demis din funcţia de şef al Patrulei de Frontieră. Sindicatul care îi reprezintă pe agenţii de frontieră l-a criticat la Morgan pentru că a sprijinit planurile lui Obama de a proteja de la deportare anumiţi imigranţi fără documente.

Morgan va trebui să facă faţă creşterii semnificative a numărului de migranţi din America Centrală, problemă care l-a nemulţumit pe Trump, ce a făcut campanie în 2016 cu o poziţie dură împotriva imigraţiei şi cu promisiunea de a construi un zid la frontieră, idei care s-au dovedit populare în rândul electoratului său.

Imigraţia va fi cel mai probabil una din principalele teme de campanie la alegerile prezidenţiale din 2020, dar planul lui Trump privind construcţia zidului nu s-a materializat până acum, în contextul opoziţiei democraţilor şi a lipsei unui acord privind sursele de finanţare.

Unul din principalele roluri ale ICE este să reţină şi să expulzeze persoanele care au intrat în SUA ilegal, în timp de sarcina Patrulei de Frontieră este să prevină trecerea ilegală a frontierei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”