SUA: Starea de sănătate a lui Trump rămâne foarte bună, spune medicul Casei Albe

SUA: Starea de sănătate a lui Trump rămâne foarte bună, spune medicul Casei Albe

Preşedintele american Donald Trump s-a îngrăşat cu aproape două kilograme în ultimul an, depăşind pragul obezităţii, dar starea sa generală de sănătate rămâne foarte bună, arată rezultatele controlului medical anual la care a fost supus săptămâna trecută, făcute publice de Casa Albă, transmit vineri AFP, dpa şi Reuters.

'Ţinând cont de toate rezultatele de laborator, examinările şi recomandările specialiştilor, constatarea mea este că starea de sănătate generală a preşedintelui rămâne foarte bună', a notat în buletinul medical Sean Conley, doctorul Casei Albe, unul din cei 11 medici care l-au examinat pe Trump.

În 2018, după precedentul control, medicul Casei Albe anunţase că preşedintele cântărea 108 kg, recomandându-i să fie mai atent la alimentaţie şi să facă mai mult exerciţiu fizic.

La cei 72 de ani ai săi, Trump are o înălţime de 1,90 m şi cântăreşte 110,2 kg, cu 1,8 kg mai mult decât la începutul anului trecut, astfel încât indicele său de masă corporală a trecut de pragul obezităţii.

Medicul lui Trump a declarat că i-a crescut doza de statine pentru scăderea nivelului colesterolului, care a coborât de la 223 la 196.

Donald Trump nu bea alcool şi nu fumează, dar este un mare amator de Cola Light şi de fast-food. Asistenţii săi spun că, în ultimul an, preşedintele a ales mai des carne de peşte în locul celei roşii, dar principala sa formă de exerciţiu fizic a rămas golful.AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...