SUA şi Ungaria au convenit să coopereze privind îngrijorările faţă de democraţie şi corupţie

SUA şi Ungaria au convenit să coopereze privind îngrijorările faţă de democraţie şi corupţie

Ministrul ungur de Externe Peter Szijjarto a declarat după ce s-a întâlnit cu Victoria Nuland marţi, la Washington, că a convenit cu subsecretarul de Stat că relaţiile bilaterale în domeniile economic şi al securităţii sunt "excelente" şi că au dscutat şi despre "dispute politice".

SUA şi Ungaria au convenit să coopereze privind îngrijorările faţă de democraţie şi corupţie

Szijjarto a declarat pentru MTI că subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice şi-a exprimat aprecierea faţă de implicarea Ungariei în Afganistan, contribuţia în cadrul NATO şi livrarea de gaze naturale către Ucraina

O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, a declarat, citată într-un comunicat, că Nuland şi Szijjarto au discutat despre o serie de probleme, "inclusiv despre cooperarea împotriva (grupării) Statul Islamic, angajamentul comun în Afganistan, susţinerea Ucrainei, Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) şi relaţia economică Statele Unite-Ungaria, îngrijorările Guvernului (american) cu privire la evoluţii democratice şi corupţie în Ungaria".

"Ambele părţi au convenit să coopereze pentru a răspunde îngrijorărilor cu privire la democraţie, corupţie şi mediul pentru investiţii", se mai arată în comunicat.

Referitor la impunerea unei interdicţii de intrare pe teritoriul american a "anumitor actuali şi foşti oficiali unguri", aceasta are "la bază o serie de informaţii credibile cu privire la (fapte de) corupţie în cadrul Guvernului ungar, deja disponibile de la numeroase surse ca ONG-uri, avertizori de integritate şi de la o serie de grupuri din societatea civilă însărcinate cu monitorizarea transparenţei Guvernului", se precizează în acelaşi comunicat.

Ungaria, care aparţine unei "Europe creştine", simte că are o "responsabilitate specială" în protejarea comunităţilor creştine din Irak, a declarat Szijjarto, apreciind că ţara sa este, asttfel, o "deschizătoare de drumuri" pentru cooperarea internaţională al cărei scop este aducerea liderilor SI în faţa Curţii Penale Internaţionale (CPI).

Despre cooperarea economică, "am spus că suntem angajaţi faţă de TTIP", a declarat şeful diplomaţiei ungare, apreciind că, potrivit claculelor Ungariei, în cazul adoptării acestui acord de liber-schimb, "exporturile ungare ar putea creşte cu 15-20%, ceea ce ar însemna crearea a 20.000-30.000 de locuri de muncă suplimentare în ţară şi creşterea PIB-ului cu 0,2-0,3% anual".

"În ceea ce priveşte securitatea energetică, am fost de acord că putem să ne bazăm pe conectarea Statelor Unite la coridorul energetic nord-sud, un important interes pentru Europa Centrală", a continuat el, adăugând că pe această temă urmează să aibă loc discuţii miercuri, la Washington.

Szijjarto a mai spus că a discutat cu Nuland şi despre "dispute politice". Statele Unite au criticat aplicat o serie de legi, dar după ce Ungaria a discutat aceste probleme cu Comisia Europeană (CE), acestea sunt "conforme cu valorile şi reglementările europene", a subliniat ministrul.

Comentând asupra impunerii unor restricţii americane unor oficiali pentru corupţie, Szijjarto a declarat că Ungaria susţine o "deschidere deplină", adăugând că a cerut Guvernului Statelor Unite să dezvăluie probele care au servit ca bază a acuzaţiilor de corupţie. Însă, deoarece reglementările americane împiedică acest lucru, s-a convenit ca cele două părţi "să aibă încredere, în general, una în cealaltă" în lupta împotriva corupţiei, a subliniat el.

Ministrul ungur a declarat în sediul Departamentului de Stat american că Guvernul Orban este pregătit să furnizeze informaţii despre măsuri concrete în lupta împotriva corupţiei şi să organizeze consultări pe această temă.

"Un lucru, însă, nu putem accepta: nu acceptăm ca cineva să arunce vreo urmă de îndoială asupra angajamentului Ungariei faţă de democraţie, faţă de un sistem democratic de valori ori aranjamente democratice", a subliniat el.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”