SUA și Rusia nu au ajuns la un acord privind Siria

SUA și Rusia nu au ajuns la un acord privind Siria

Statele Unite și Rusia nu au reușit vineri să ajungă la un acord privind un armistițiu de 48 de ore la Alep și o cooperare militară extinsă împotriva combatanților islamiști din Siria, anunță Reuters.

Secretarul de stat american John Kerry și ministrul rus de externe Serghei Lavrov au susținut o conferință de presă comună după o zi de dialog la Geneva. Ei au anunțat că experții celor două părți vor continua să dezbată detaliile unui acord în zilele următoare.

"Nu vrem să încheiem un acord de dragul unui acord. Vrem să facem ceva eficient, care funcționează pentru poporul sirian, care face regiunea mai stabilă și mai sigură, și pentru asta ne-am așezat la masă aici, în Geneva, ca să găsim o soluție politică", a declarat Kerry.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

3 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

4 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!

5 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?