SUA recomandă evitarea călătoriilor în sud-estul Turciei și cere familiilor militarilor să părăsească regiunea
Administrația americană le-a cerut marți membrilor familiilor militarilor și diplomaților să părăsească sud-estul Turciei și recomandă evitarea călătoriilor în regiune din cauza amenințării teroriste, a anunțat aceasta marți, relatează AFP și DPA.
'Departamentul de Stat îi avertizează pe cetățenii americani în privința amenințărilor teroriste sporite de pe teritoriul Turciei și cere evitarea călătoriilor în sud-estul Turciei', se menționează într-un comunicat.
'Turiștii străini și americani au fost vizați în mod explicit de organizații teroriste internaționale și locale', reamintește comunicatul.
În plus, Departamentul de Stat le cere familiilor diplomaților în post la consulatul din Adana, din sud-est, și celor ale funcționarilor americani în post în provinciile Izmir și Mugla să părăsească regiunea.
Pentagonul le cere și el familiilor militarilor staționați în regiunile Adana, Izmir și Mugla să părăsească regiunea.
'Știm că este neplăcut pentru familiile noastre, dar trebuie să le menținem în securitate', a precizat într-un comunicat generalul Philip Breedlove, comandantul armatei americane în Europa. 'Decizia de a ne muta familiile și civilii a fost luată în consultare cu guvernul Turciei, Departamentul de Stat și șeful Pentagonului', a precizat gen. Breedlove.
Potrivit armatei americane, ordinul de plecare se referă la circa 670 de persoane, dintr-un total de 770 de rude și apropiați ai militarilor americani desfășurați în prezent în Turcia.
'Nu este vorba despre o decizie permanentă', a precizat Comandamentul forțelor americane în Europa (Eucom), care a mai indicat că nu există o amenințare precisă de atac în spatele acestei decizii.
Eucom a precizat că '287 de animale domestice' vor fi și ele afectate de aceste deplasări ale rudelor și apropiaților militarilor.
Turcia a fost lovită recent de mai multe atentate teroriste. La 13 martie, un atentat cu mașină-capcană s-a soldat cu 36 de morți. Un alt atentat-sinucigaș a fost comis la 19 martie în plin centrul Istanbulului și s-a soldat cu moartea a patru turiști.
AGERPRES/(AS — autor: Florin Ștefan, editor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)