SUA: Rata inflaţiei a urcat în ianuarie la cel mai ridicat nivel din ultimii 39 de ani
Indicele anual al preţurilor PCE (cheltuielile de consum personal) în SUA, un indicator urmărit cu atenţie de Rezerva Federală (Fed), a urcat la 6,1% în ianuarie, cel mai semnificativ avans anual din februarie 1982, după o creştere de până la 5,8% în decembrie, transmite AP.
Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 5,2% în ianuarie, cea mai mare creştere din aprilie 1983, după un avans de până la 4,9% în decembrie, a anunţat vineri Departamentul american al Comerţului.
Este cea mai recentă dovadă că americanii se confruntă cu o creştere semnificativă a preţurilor, fenomen care probabil se va înrăutăţi în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.
Cheltuielile robuste de consum, combinate cu deficitul de forţă de muncă şi perturbările din lanţurile de aprovizionare, au dus la cel mai ridicat nivel al inflaţiei din ultimele patru decenii, o povară pentru gospodăriile din SUA, care sunt afectate de costurile ridicate ale alimentelor, combustibililor şi chiriilor.
Analiştii se aşteaptă ca rata inflaţiei să rămână la un nivel ridicat şi posibil să accelereze în următoarele luni, în special dacă vor fi perturbate exporturile de gaze şi de petrol în urma invaziei.
Potrivit noilor prognoze economice prezentate de Fed, inflaţia va urca la 2,6% anul acesta, mai mult decât avansul de 2,2% prognozat în septembrie, dar ulterior va scădea la 2,3% în 2023 şi 2,1% în 2024.
Ca urmare a combinaţiei dintre creşterea preţurilor şi gradul solid de ocupare, oficialii Fed cred că dobânda de bază va trebui să crească de la nivelul apropiat de zero unde este acum până la 0,90% la finele lui 2022. Aceasta ar demara un ciclu de înăsprire a politicii monetare care ar face ca dobânda de bază a Fed să urce la 1,6% în 2023 şi 2,1% în 2024. AGERPRES