SUA: Prima reuniune a comisiei lui Trump de verificare a fraudării alegerilor

SUA: Prima reuniune a comisiei lui Trump de verificare a fraudării alegerilor

O comisie de la Casa Albă stabilită pentru a verifica afirmațiile președintelui Statelor Unite Donald Trump privind fraudarea alegerilor și despre care criticii afirmă că ar putea fi un instrument de suprimare a unor drepturi de vot, are programată, miercuri, prima reuniune, relatează Reuters.

Studiile au arătat că frauda electorală este rară în alegerile din SUA, notează sursa citată, care adaugă faptul că Trump a acuzat fără dovezi anul trecut că milioane de persoane au votat ilegal în alegerile prezidențiale din noiembrie. El a câștigat Colegiul Electoral, care contabilizează victoriile în statele federale și determină câștigătorul prezidențial, dar a pierdut votul popular în favoarea adversarei sale democrate, Hillary Clinton.

Trump l-a însărcinat pe vicepreședintele Mike Pence să conducă Comisia consultativă prezidențială privind integritatea alegerilor.

Luna trecută, a izbucnit o controversă de proporții când vicepreședintele acestei comisii, Kris Kobach, secretarul de stat din statul Kansas și un apărător înfocat al înăspririi legilor privind imigrația și identificarea alegătorilor, a cerut statelor informații despre alegători.

Datele au inclus nume, ultimele cifre ale Numărului de Securitate Socială, adrese, date de naștere, afiliere politică, condamnări și participarea la alegeri în trecut.

Unele state au refuzat, iar altele au anunțat că trebuie să studieze dacă pot furniza datele cerute.

Uniunea Americană a Libertăților Civile a dat în judecată comisia și un grup de supraveghere, Electronic Privacy Information Center, a cerut un ordin de restricționare temporară împotriva cererii lui Kobach.

Reuniunea comisiei va fi transmisă în direct pe website-ul Casei Albe începând de la ora 11.00 (15.00 GMT).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…