SUA: Preşedintele Trump a ordonat coborârea drapelelor în bernă, după atacul de la Capital Gazette

SUA: Preşedintele Trump a ordonat coborârea drapelelor în bernă, după atacul de la Capital Gazette

Preşedintele american Donald Trump a ordonat ca drapelele de la Casa Albă şi de la toate instituţiile publice, ambasadele şi facilităţile militare ale SUA să fie coborâte marţi în bernă în semn de omagiu pentru cei cinci angajaţi ai publicaţiei Capital Gazette din Maryland împuşcaţi mortal săptămâna trecută, relatează dpa.

"Ţara noastră împărtăşeşte suferinţa celor afectaţi de atacul de la ziarul Capital Gazette din Annapolis, Maryland", se arată într-un comunicat al preşedintelui, în care se adaugă că steagurile vor fi coborâte în bernă "ca semn al respectului solemn pentru victimele acestui îngrozitor act de violenţă".

Patru ziarişti şi un asistent de vânzări au fost ucişi în redacţia ziarului de un individ care a deschis focul asupra lor, supărat, se pare, după publicarea unui articol ce dezvăluia că a hărţuit o femeie în 2011 .

În pofida tragediei, ziarul a continuat să apară, pe fondul unui val de solidaritate din întreaga Americă.

Primarul din Annapolis, Gavin Buckley, a afirmat luni că Donald Trump a refuzat coborârea drapelelor în bernă. Într-un interviu acordat Capital Gazette, Buckley a calificat incidentul drept un "atac asupra presei".

Donald Trump lansează frecvent critici împotriva media şi susţine despre publicaţiile care nu-i sunt pe plan că promovează "fake news", numindu-le "duşmani ai poporului". AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor