SUA: Preşedintele Joe Biden a numit două femei la conducerea unor comandamente militare

SUA: Preşedintele Joe Biden a numit două femei la conducerea unor comandamente militare

Preşedintele american Joe Biden a anunţat luni numirea a două femei la conducerea unor comandamente militare, urmând ca acestea să devină a doua şi, respectiv, a treia femeie care vor deţine funcţii militare la acest nivel înalt în Statele Unite, informează AFP .

General în cadrul forţelor aeriene, Jacqueline Van Ovost, singura femeie cu rang de general cu patru stele, cel mai înalt din armata americană, a fost nominalizată la conducerea transportului logistic (Transcom).

General cu trei stele în armata terestră, Laura Richardson a fost aleasă să conducă Comandamentul Sud (Southcom), care acoperă America Centrală şi America Latină, şi urmează să obţină a patra stea.

Dacă numirea lor va fi confirmată de Senat, Jacqueline Van Ovost şi Laura Richardson vor călca pe urmele lui Lori Robinson, prima femeie la conducerea unui comandament militar (Northcom), în retragere din 2018.

"Fiecare dintre aceste două femei a făcut carieră dând dovadă de competenţe, integritate şi simţ al datoriei de ne-egalat", le-a prezentat preşedintele Biden într-o scurtă alocuţiune la Casa Albă.

"Astăzi este Ziua Internaţională a Femeii şi trebuie să vedem şi să recunoaştem realizările acestor două femei pioniere", a adăugat Biden.

Armata americană are 11 comandamente militare, toate conduse de generali cu patru stele, care în SUA au aproape rang de ministru.

Luna trecută, New York Times a dezvăluit că numirile acestor două femei au fost decise anul trecut de Pentagon, dar că anunţul a fost amânat până după alegerile prezidenţiale din noiembrie, deoarece fostul ministru al apărării, Mark Esper, era îngrijorat de faptul că preşedintele Donald Trump nu va aproba aceste alegeri pentru că era vorba de femei. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda