SUA: Preşedintele Hondurasului, acuzat că a încasat milioane de dolari de la traficanţi de droguri

SUA: Preşedintele Hondurasului, acuzat că a încasat milioane de dolari de la traficanţi de droguri

Preşedintele Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a primit milioane de dolari de la traficanţi de droguri, inclusiv de la Joaquin Guzman "El Chapo", susţine procuratura din New York, relatează joi Reuters şi AFP.

Procurorul adjunct Jason Richman a afirmat miercuri, în deschiderea procesului pentru trafic de narcotice al unui frate al preşedintelui Hernandez, că acuzatul era protejat de actualul şef de stat şi că "El Chapo" i-a înmânat personal acuzatului, Juan Antonio 'Tony' Hernandez, suma de un milion de dolari, "pentru fratele său" (preşedintele).

Juan Orlando Hernandez a calificat pe Twitter aceste acuzaţii ca fiind "100% false, absurde şi ridicole" şi "mai neserioase decât Alice în ţara minunilor".

Un document al acuzării făcut public în august a indicat că un narcotraficant din Honduras, al cărui nume nu a fost menţionat, a contribuit cu 1,5 milioane de dolari la campania prezidenţială a lui Juan Orlando Hernandez, în 2013, cea mai mare parte a acestor bani ajungând la politicieni locali pentru a-i convinge să susţină candidatura celui care atunci era preşedintele parlamentului din ţara sud-americană.

Juan Orlando Hernandez, reales în 2017, a denunţat în discursul rostit la Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie "o campanie de denigrare dusă de traficanţi de droguri, bande, indivizi corupţi, asasini şi chiar politicieni".

Preşedintele Hondurasului este un partener privilegiat al preşedintelui american Donald Trump, care a încheiat cu el săptămâna trecută un acord de cooperare în privinţa cererilor de azil, cu scopul de a limita imigraţia clandestină.

Serviciile procurorului federal din Manhattan, Geoffrey Berman, vor să demonstreze în procesul deschis miercuri că şi predecesorul lui Hernandez, Porfirio Lobo (2010-2014), ar fi beneficiat de sprijin financiar din partea narcotraficanţilor.

Tony Hernandez, fost deputat în vârstă de 41 de ani, a fost arestat pe aeroportul din Miami în noiembrie 2018 şi inculpat pentru trafic de droguri, posesie de arme de foc şi mărturie falsă. Guvernul american afirmă că fratele preşedintelui din Honduras a fost implicat cel puţin din 2004 în traficul de narcotice şi a participat timp de peste 10 ani la distribuirea de cocaină. Procurorii newyorkezi îl acuză de asemenea de implicare în cel puţin două asasinate între bande rivale, între 2011 şi 2013. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”