SUA: Pompeo sugerează o posibilă revenire a Cubei pe lista neagră a SUA

SUA: Pompeo sugerează o posibilă revenire a Cubei pe lista neagră a SUA

Secretarul de stat al SUA Mike Pompeo a făcut referire, într-un interviu difuzat marţi, la o posibilă revenire a Cubei pe lista neagră a ţărilor care susţin terorismul, numind insula comunistă drept ''diabolică'', relatează AFP.

Într-o emisiune a canalului Bloomberg, secretarul de stat a confirmat că departamentul său încearcă să întreprindă această recalificare înainte ca el să părăsească funcţia pe 20 ianuarie, punând astfel beţe în roate administraţiei Biden în viitoarele discuţii diplomatice cu Cuba.

"Nu mergem mai departe cu privire la deciziile care vor fi luate cu privire la desemnări, dar lumea a văzut deja influenţa diabolică a Cubei în atât de multe locuri", a argumentat Pompeo. "Este potrivit pentru noi să ne întrebăm dacă insula sprijină efectiv terorismul", a spus Pompeo.

"Şi dacă este aşa, ca în cazul oricărei alte naţiuni care oferă sprijin material teroriştilor, (Cuba) ar trebui, de asemenea, să fie astfel desemnată şi tratată într-un mod care să fie în concordanţă cu comportamentul său", a precizat el.

Fostul preşedinte Barack Obama a retras Cuba de pe lista SUA a ţărilor care susţin terorismul în 2015, o calificare care limitează semnificativ investiţiile străine. El a declarat apoi că încercările Statelor Unite de a izola Cuba timp de 50 de ani au reprezentat un eşec.

Preşedintele ales al SUA Joe Biden a indicat că doreşte cel puţin o revenire la discuţiile începute sub administraţia Obama şi, în special, să se permită americanilor de origine cubaneză să-şi viziteze familiile şi să trimită bani.

Joe Biden ar putea retrage Cuba de pe lista neagră, dar nu imediat, deoarece Departamentul de Stat ar trebui să facă o evaluare formală a situaţiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…