SUA: Pentagonul a discutat cu armata chineză pentru prima oară de când Joe Biden a devenit preşedinte
Un înalt oficial al Pentagonului a purtat discuţii cu armata chineză pentru prima dată după ce Joe Biden a preluat funcţia de preşedinte al SUA în ianuarie convorbirea concentrându-se pe gestionarea riscurilor, a declarat vineri un oficial american pentru Reuters.
Contracararea Chinei se află de mai mulţi ani în centrul politicii de securitate naţională a SUA, iar administraţia Biden a descris rivalitatea cu Beijingul drept "cel mai mare test geopolitic" al acestui secol.
Relaţiile dintre China şi SUA au devenit din ce în ce mai tensionate, cele mai mari două economii ale lumii având poziţii divergente pe multe dosare, de la Taiwan şi drepturile omului, până la Marea Chinei de Sud.
În pofida tensiunilor şi a retoricii aprinse, oficialii militari americani încearcă de mai mult timp să menţină linii de comunicare deschise cu omologii chinezi pentru a putea atenua riscul declanşării unor crize sau pentru a gestiona accidente.
Michael Chase, asistent adjunct pentru China al secretarului apărării, a discutat săptămâna trecută cu generalul-maior chinez Huang Xueping, director adjunct al Biroului pentru cooperarea militară internaţională din cadrul Armatei Populare de Eliberare.
"Au folosit astăzi legătura telefonică de apărare SUA-RPC pentru o conferinţă video în condiţii de securitate", a declarat oficialul SUA, sub condiţia anonimatului.
Chase s-a concentrat pe "gestionarea crizelor şi a riscurilor", a adăugat oficialul.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, nu a discutat deocamdată cu omologul său chinez, în parte pentru că nu este clar care oficial chinez este omologul şefului Pentagonului.
Vicepreşedinta Kamala Harris a declarat joi că SUA salută concurenţa şi nu caută conflicte cu Beijingul, dar a precizat că va vorbi răspicat pe dosare precum disputele maritime din Marea Chinei de Sud.
China, Vietnam, Brunei, Malaezia, Filipine şi Taiwan revendică părţi din Marea Chinei de Sud, o zonă strategică pentru transportul maritim internaţional, bogată în câmpuri de gaze naturale şi peşti.
Preşedintele Biden a consolidat sancţiunile impuse Chinei invocând presupusele abuzuri în domeniul drepturilor omului din Xinjiang şi Hong Kong.
Spre deosebire de predecesorul său, Donald Trump, Joe Biden încearcă în general să mobilizeze aliaţi şi parteneri pentru a contribui la contracararea politicii externe şi a celei economice ale Chine, pe care Casa Albă le califică ca fiind ce în ce mai coercitive. AGERPRES