SUA: Parada militară cerută de Trump ar costa până la 30 milioane de dolari

SUA: Parada militară cerută de Trump ar costa până la 30 milioane de dolari

Parada militară cerută de preşedintele american Donald Trump ar putea costa până la 30 de milioane de dolari, a indicat Mick Mulvaney, directorul de buget al Casei Albe, în cadrul unei audieri în Congresul SUA, transmite joi dpa.

Conform unei estimări preliminare, parada ar costa între 10 şi 30 de milioane de dolari, în funcţie de dimensiunea sa şi de echipamentele folosite, a afirmat Mulvaney.

Casa Albă nu are prevăzut un buget pentru acest eveniment, aşa încât Congresul va fi responsabil cu punerea la dispoziţie a fondurilor, a precizat el.

Conform presei americane, preşedintele Trump s-a întâlnit la 18 ianuarie cu o serie de generali pentru a discuta despre eveniment.

Deocamdată nu a fost stabilită data de desfăşurare, însă, potrivit Washington Post, parada ar putea avea loc la 28 mai - de Ziua Eroilor -, la 4 iulie - de Ziua Independenţei - sau la 11 noiembrie, de Ziua Veteranilor.

Planurile de organizare a unei parade militare au fost criticate atât din rândul democraţilor, cât şi al republicanilor, preocupaţi de eventualele sale conotaţii autoritariste sau patriotarde.

Ultima paradă militară desfăşurată la Washington a avut loc în anul 1991. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?