SUA: O fostă consilieră a lui Trump face publică înregistrarea concedierii sale

SUA: O fostă consilieră a lui Trump face publică înregistrarea concedierii sale

O fostă consilieră de la Casa Albă, Omarosa Manigault Newman, autoarea unei cărţi ce va apărea marţi despre experienţa sa sub preşedinţia lui Donald Trump, a difuzat duminică o înregistrare clasificată ca secretă despre concedierea sa de către şeful de cabinet al acestuia, transmite AFP.

'Este o Casă Albă în care toată lumea minte', a afirmat fosta consilieră, care a răspuns de 'Biroul de relaţii publice' până în luna ianuarie, pentru a-şi justifica decizia de a face publice discuţia sa cu John Kelly în camera de criză de la Casa Albă, încălcând astfel protocoalele de securitate, şi conversaţii înregistrate cu Donald Trump.

Camera de gestionare a situaţiilor de criză (Situation Room), situată în subsolul Casei Albe, este ultrasecurizată şi aparatele electronice sunt interzise.

Potrivit fostei consiliere, în înregistrarea efectuată în 2017, o voce care ar fi cea a lui John Kelly invocă 'probleme de integritate importante' pentru a-i justifica demiterea.

'Mă conduc în sala de criză, uşile sunt ferecate, îmi spun că nu pot să ies de acolo şi încep să mă ameninţe, să-mi provoace frică, să mă constrângă', a relatat Omarosa Manigault Newman într-un interviu la postul NBC, care a prezentat înregistrarea.

'M-am protejat pentru că este o Casă Albă în care toată lumea minte. Preşedintele minte poporul american, (purtătoarea de cuvânt) Sarah Sanders vine în faţa ţării şi minte zilnic. Trebuie să te protejezi singur, altfel rişti să primeşti 17 lovituri de cuţit în spate', a continuat fosta participantă la emisiunea 'The Apprentice' a lui Donald Trump.

Preşedinţia americană a reacţionat cu furie la declaraţiile ex-consilierei, calificând-o drept o 'fostă angajată nemulţumită'.

'Însăşi ideea că un membru al personalului poate recurge la un aparat de înregistrare în sala de criză demonstrează un dispreţ flagrant pentru securitatea noastră naţională', a declarat Sarah Sanders într-un comunicat. 'Şi să te lauzi la televiziunea naţională dovedeşte lipsa de caracter şi de integritate a acestei foste angajate nemulţumite', a adăugat purtătoarea de cuvânt.

În cartea sa, care va apărea marţi, ex-consiliera afirmă că preşedintele Trump a rostit o 'insultă rasială' de mai multe ori în cursul emisiunii sale de succes şi că acest lucru este dovedit de înregistrări.

Omarosa Manigault Newman l-a calificat pe preşedinte ca 'rasist', iar acesta, la rândul său, a calificat-o drept 'meschină' pentru că a recurs la aceste înregistrări.

'Privind în urmă, aş spune că am fost complice la înşelătoria de la Casa Albă faţă de naţiune', a mai spus fosta consilieră la NBC, susţinând că Donald Trump 'suferă de declin pe plan mental'.

'Îi este dificil să proceseze informaţii complexe' şi 'nu este implicat în unele din deciziile cele mai importante pentru ţară', a adăugat ea.

'Am fost complice la aceasta şi regret', a mai spus fosta consilieră.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...