SUA: Jennifer Granholm, nominalizată pentru Departamentul Energiei; Pete Buttigieg, propus la Transporturi

SUA: Jennifer Granholm, nominalizată pentru Departamentul Energiei; Pete Buttigieg, propus la Transporturi

Jennifer Granholm, fostă guvernatoare a statului Michigan, a fost aleasă de viitorul preşedintele american Joe Biden să devină secretarul Energiei, în timp ce Pete Buttigieg, fost candidat la Casa Albă şi revelaţie a alegerilor primare democrate, a fost nominalizat pentru postul de secretar al Transporturilor, având şansa să devină primul membru deschis homosexual al unui cabinet prezidenţial din istoria SUA, relatează AFP şi Reuters.

Dacă va obţine aprobarea Senatului, Jennifer Granholm, în vârstă de 61 de ani, va fi în prima linie pentru a dezvolta alternativele la energiile fosile, aşa cum a promis în campania electorală preşedintele democrat ales.

De asemenea fost procuror general în Michigan, ea a militat pentru energia verde şi are experienţă în negocierile cu marii producători auto.

Jennifer Granholm a lucrat mult cu Joe Biden când ea era guvernator şi el era vicepreşedinte în timpul lui Barack Obama. Cei doi au colaborat astfel strâns în cadrul programului de salvare a industriei auto în 2008.

Deşi activitatea Departamentului Energiei şi bugetul său se concentrează pe întreţinerea arsenalului nuclear american, acest minister gestionează de asemenea laboratoare naţionale care au ajutat la dezvoltarea de tehnologii avansate în materie de energii regenerabile.

Experienţa lui Jennifer Granholm cu sectorul auto ar putea ajuta la accelerarea acceptării de vehicule electrice şi a reţelei de staţii de încărcare, priorităţi pentru Biden.

În vârstă de 38 de ani, Pete Buttigieg este un fost candidat în alegerile primare democrate, unde a fost o revelaţie.


Foto: (c) DNCC/EPA



Echipa de tranziţie a lui Biden a precizat într-un comunicat că Pete Buttigieg este "un funcţionar public transformator şi care a spart bariere, venit din Midwest-ul industrial şi care întruchipează o nouă generaţie de leadership american".

"Am încredere că Pete se poate achita de această sarcină cu concentrare, simţ moral şi o viziune îndrăzneaţă", a declarat Joe Biden, citat în comunicat.

Dacă va fi la rândul său confirmat de Senat, Pete Buttigieg ar face istorie, pentru că ar deveni prima persoană deschis homosexuală din fruntea unui departament în istoria SUA.

După ce a ales-o pe Kamala Harris să candideze alături de el pentru postul de vicepreşedinte, Pete Buttigieg este al doilea fost rival din alegerile primare democrate pe care Biden decide să îl coopteze în echipa sa.

Fostul primar din South Bend, un oraş mediu din statul Indiana, este unul dintre foarte puţinii politicieni aleşi până acum de Biden să intre în administraţia sa, compusă în cea mai mare parte din specialişti şi tehnocraţi.

El este de asemenea una dintre puţinele personalităţi care nu au făcut parte din fosta echipă a preşedintelui Barack Obama, când Joe Biden era vicepreşedinte, din 2009 până în 2017.

Acest post este "la intersecţia" mai multor "provocări", a reamintit Biden în comunicat. "Locuri de muncă, infrastructură, echitate şi climă, toate se regăsesc sub Departamentul Transporturilor", a adăugat el.

Pete Buttigieg va avea de asemenea dificila sarcină de a avea grijă de sectorul aerian, puternic lovit de pandemia de COVID-19, care a redus drastic numărul zborurilor comerciale.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”