SUA, în continuare în aşteptarea rezultatelor alegerilor. Atenţia se îndreaptă spre 2024

SUA, în continuare în aşteptarea rezultatelor alegerilor. Atenţia se îndreaptă spre 2024

Rezultatele complete ale alegerilor legislative de la jumătatea mandatului se lasă încă aşteptate joi în SUA, unde Joe Biden şi-a exprimat satisfacţia că tabăra sa a dejucat pronosticurile unei înfrângeri dezastruoase, dar atenţia se îndreaptă deja spre scrutinul prezidenţial din 2024, relatează AFP.

Cursa pentru Senat este strânsă între democrați și republicani FOTO Profimedia

Cursa pentru Senat este strânsă între democrați și republicani FOTO Profimedia

Preşedintele democrat va trebui probabil să coopereze cu o Cameră a Reprezentanţilor în mâinile republicanilor, ceea ce va complica restul mandatului său, dar victoria opozanţilor săi se anunţă mai puţină detaşată decât credeau ei.

Controlul asupra Senatului este nesigur, potrivit France Presse. Compoziţia finală a camerei superioare a Congresului, care depinde de trei mandate, ar putea în fapt să nu fie cunoscută timp de săptămâni. Numărătoarea voturilor în Arizona şi Nevada ar putea dura mai multe zile, iar în Georgia un al doilea tur este prevăzut pe 6 decembrie.

Multă vreme, republicanii au crezut că vor câştiga lejer cele două camere de la rivalii lor democraţi, promiţând un "val roşu" sau chiar un "tsunami".

"Asta nu s-a întâmplat", şi-a exprimat satisfacţia Joe Biden, de 79 de ani, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă în care a apărut zâmbitor, afirmând că 8 noiembrie, ziua acestor alegeri istoric periculoase pentru partidul la guvernare, a fost "o zi bună pentru democraţie".

Preşedintele şi-a axat în mare parte campania pe apărarea democraţiei şi a drepturilor, în special a celui la avort. El i-a îndemnat pe americani să facă front comun împotriva facţiunii celei mai extreme a taberei conservatoare şi a filosofiei sale "MAGA duse la extrem", mergând până la a califica ideologia drept "semifascism".

Acronimul MAGA este format din iniţialele cuvintelor unui slogan emblematic al fostului preşedinte Donald Trump, 'Make America Great Again'.

La rândul lor, republicanii au insistat mai mult în campania lor asupra economiei şi inflaţiei, care a atins niveluri record.

Lupta pentru Casa Albă a început

Întrebat miercuri despre alegerile din 2024, preşedintele Biden şi-a reafirmat "intenţia" de a obţine un al doilea mandat, dar că va confirma acest lucru "la începutul anului viitor".

Pentru că lupta pentru Casa Albă se organizează deja. Donald Trump, foarte prezent în campania pentru alegerile de la jumătatea mandatului, este gata să se lanseze din nou într-o tentativă de cucerire a Casei Albe de pe Pennsylvania Avenue 1600: el a promis un "anunţ foarte mare" pe 15 noiembrie.

Dar rezultatele amestecate ale protejaţilor săi aruncă o umbră asupra proiectelor sale şi îi pun sub semnul întrebării reputaţia de "făcător de regi", comentează France Presse.

Trump însuşi a recunoscut că rezultatele "midterms" au fost "puţin decepţionante". Însă "din punctul meu de vedere personal, este vorba despre o foarte mare victorie", a ţinut el să adauge pe platforma sa, Truth Social.

Nu toate lumea împărtăşeşte însă această opinie. Proprietatea influentei familii Murdoch, tabloidul New York Post, cunoscut pentru criticile acerbe împotriva democraţilor şi până de curând favorabil fostului preşedinte, l-a acuzat că a "sabotat" scrutinul pentru republicani, categorisindu-l cu supranumele "Trump toxicul".

În primul rând, alegerile au permis întărirea rivalului său republican cel mai vizibil astăzi, guvernatorul Floridei Ron DeSantis, reales triumfal marţi.

DeSantis a rostit un discurs al victoriei în mare parte perceput ca orientându-se spre 2024. "Lupta abia a început", a spus cel care a făcut din Florida un laborator pentru ideile sale şi poate o trambulină către Casa Albă.

În ceea ce-l priveşte pe fostul vicepreşedinte Mike Pence, care se prefigura drept un nume pentru viitorul scrutin prezidenţial, el a publicat a doua zi după alegeri un extras din memoriile sale. Cartea, în care povesteşte presiunile suferite pentru a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020, iese pe 15 noiembrie, în aceeaşi zi cu anunţul promis de Donald Trump.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”