SUA: Femeile, mai circumspecte decât bărbaţii faţă de administrarea unui vaccin produs în ritm accelerat (sondaj)
Femeile din SUA, care sunt în mod tradiţional factori de decizie în familie în aspecte sanitare, sunt mai circumspecte decât bărbaţii faţă de noile vaccinuri dezvoltate pe repede înainte împotriva COVID-19, indică vineri un sondaj Reuters/Ipsos, care relevă o potenţială problemă pentru eforturile de imunizare a publicului.
Sondajul realizat pe plan naţional în SUA în intervalul 2-8 decembrie a arătat că 35% dintre femei s-au declarat "nu foarte" sau "deloc" interesate să se vaccineze, o creştere cu 9 puncte faţă de sondajul similar realizat în mai, când lucrul la vaccinuri era în fază incipientă.
Circa 55% dintre americance au spus că sunt "foarte" sau "în oarecare măsură" interesate să se vaccineze, o scădere cu circa 6 puncte procentuale în acelaşi interval.
În acelaşi timp, 68% dintre bărbaţii americani intervievaţi au afirmat că se vor vaccina, procent neschimbat din mai.
Per total, 61% dintre americani s-au declarat deschişi acum faţă de ideea de a se vaccina, cu patru puncte procentuale mai puţin faţă de sondajul din mai; a scăzut, totodată, semnificativ numărul părinţilor dispuşi să-şi vaccineze copiii anti-COVID, de la 62% în mai la 53% în decembrie.
Or, a le convinge pe femei să accepte vaccinul va fi de importanţă critică pentru a încetini răspândirea noului coronavirus, întrucât femeile sunt de regulă cele care fac programările la doctor şi urmăresc calendarul de vaccinare, a notat Rupali Limaye, directoare pentru ştiinţe comportamentale la şcoala Bloomberg de sănătate publică din cadrul universităţii Johns Hopkins.
"Femeile tind să fie mai precaute, se informează mult mai mult", a spus Limaye, ceea ce indică faptul că a convinge femeile că nu s-a mers pe "scurtătură" în procesul de aprobare a vaccinului este de importanţă crucială, menţionează Reuters.
Cifrele Departamentului pentru muncă din administraţia SUA arată de asemenea că mamele tind să ia în 80% din cazuri deciziile în probleme de sănătate pentru copiii lor şi sunt mai frecvent cele care au grijă de copii când aceştia se îmbolnăvesc. În acelaşi sens, un studiu din 2018 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a conchis că acoperirea vaccinală a copiilor şi rezultatele în planul sănătăţii s-au îmbunătăţit prin emanciparea femeilor din Asia de Sud-est şi creşterea accesului acestora la informaţii medicale, aminteşte Reuters.
Sondajul a mai indicat că, dintre femeile care s-au declarat neinteresate să se vaccineze, 60% au spus că sunt rezervate "să se vaccineze imediat cu un vaccin nou care a fost aprobat aşa de repede", iar 48% au spus că "riscurile pe care le presupune administrarea unui vaccin nou sunt mai mari decât beneficiile".
În fine, 38% dintre ele au afirmat că nu sunt interesate de vaccin pentru că nu au încredere în companiile producătoare, iar 27% au afirmat că nu cred că un vaccin le va oferi protecţia adecvată.
Oamenii de ştiinţă apreciază că aşa-zisa "imunitate de turmă" în faţa noului coronavirus s-ar putea dobândi după expunerea la virus a circa 70% din populaţie, fie pe cale naturală, fie cu ajutorul unui vaccin, menţionează Reuters.
Şi politica are un rol: noul sondaj indică faptul că americanii republicani, care în general s-au arătat mai puţin dispuşi să poarte mască sau mai puţin preocupaţi de virus, par să fie şi mai puţin doritori să se vaccineze: 53% dintre aceştia şi-au exprimat interesul faţă de un vaccin, faţă de 75% dintre democraţi.
De asemenea, interesul faţă de vaccinarea anti-COVID este mai limitat în rândul afro-americanilor, dintre care 49% s-au declarat interesaţi, comparativ cu 63% dintre albi şi 61% dintre hispanici. Pe categorii de vârstă, 56% dintre adulţii cu vârste între 18 şi 34 de ani au spus că sunt interesaţi de un vaccin, faţă de 69% dintre cei de la 55 de ani în sus.
Sondajul a fost realizat online, în limba engleză, pe un eşantion de 4419 de adulţi din SUA, inclusiv 1216 care au spus că nu sunt interesaţi să se vaccineze anticoronavirus. Sondajul are un interval de credibilitate de circa 2 puncte de procentaj pentru întregul eşantion şi 5 puncte pentru grupuri mai mici, ca afro-americanii.AGERPRES