SUA: Facebook va plăti 650 de milioane de dolari într-o dispută privind confidenţialitatea

SUA: Facebook va plăti 650 de milioane de dolari într-o dispută privind confidenţialitatea

Un judecător federal american a dat aprobarea finală privind plata a 650 de milioane de dolari de către Facebook pentru a pune capăt unei dispute privind confidenţialitatea, caz ce a implicat grupul din California şi 1.6 milioane de utilizatori din statul Illinois, informează AFP.

Decizia a fost luată vineri, conform documentului consultat duminică de AFP.

Un avocat din Chicago, Jay Edelson, a dat în judecată Facebook, acuzând reţeaua socială că a colectat în mod ilegal date biometrice pentru a identifica feţele, încălcând o lege din 2008 a statului Illinois privind protejarea vieţii private.

La sfârşitul lunii ianuarie 2020, Facebook a fost de acord să plătească 550 de milioane de dolari după ce nu a reuşit să obţinut anularea acţiunii pentru viciu de procedură în acest caz de acţiune colectivă în justiţie din 2018, după ce plângerea iniţială fusese depusă în 2015.

Însă în iulie 2020, judecătorul de district al cazului, James Donato, a decis că această sumă nu este suficientă.

În timpul procesului a reieşit că Facebook stochează date biometrice fără acordul utilizatorilor, încălcând legea din statul Illinois.

În 2019, Facebook a propus ca funcţia de recunoaştere facială să fie doar opţională.

Potrivit judecătorului Donato, decizia este una istorică şi reprezintă o "victorie majoră pentru consumatori în domeniul foarte controversat al confidenţialităţii digitale".

"Aceasta este una dintre cele importante reglementări stabilite vreodată pentru (un litigiu privind) o încălcare a vieţii private", a mai comentat judecătorul, care a adăugat că reclamanţii vor primi despăgubiri de cel puţin 345 de dolari fiecare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…