SUA: Excomunicare rară la vârful bisericii mormone

SUA: Excomunicare rară la vârful bisericii mormone

Unul dintre principalii lideri ai bisericii mormone, James Hamula, a fost excomunicat, a anunțat într-un comunicat Biserica lui Iisus Hristos și a Sfinților din Zilele din Urmă, fără a preciza motivul acestei rare sancțiuni disciplinare la un asemenea nivel.

Potrivit cotidianului Salt Lake Tribune, citat de AFP, aceasta este prima excomunicare a unui responsabil de rang atât de înalt din această mișcare religioasă extrem de puritană, fondată în 1830.

"După o acțiune disciplinară a principalilor lideri ai Bisericii, James Hamula, care a făcut parte din Primul Cvorum al Celor Șaptezeci, unul dintre instanțele aflate la conducerea acestei biserici, a fost eliberat din funcții și excomunicat", a declarat marți Eric Hawkins, purtătorul de cuvânt al bisericii, în comunicatul citat.

Fără a oferi alte detalii, comunicatul menționează că excomunicarea lui Hamula, un californian în vârstă de 59 de ani, care a făcut parte timp de 9 ani din Primul Cvorum al celor Șaptezeci, "nu este provocată de pierderea credinței sau de apostazie".

Comunicatul face însă aluzie la niște probleme de natură morală citând un articol religios care evocă "păcatele" și subliniază că sancțiunile disciplinare aplicate de biserică au "trei obiective": salvarea sufletelor răzvrătiților, protejarea celor nevinovați și păstrarea integrității și reputației Bisericii".

Adulterul sau relațiile homosexuale sunt motive care ar putea duce la excomunicare, informează AFP.

Sediul central al Bisericii Mormone se găsește în Salt Lake City, Utah (vestul Statelor Unite). Statul american Utah are 3 milioane de locuitori, dintre care 60% sunt mormoni. Aproximativ 6,5 milioane de adepți ai acestei biserici locuiesc în Statele Unite, mulți în Arizona (sud-vest) și în Idaho (nord-vest).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen