SUA: Donald Trump îndeamnă mai multe parlamentare democrate din Congres să se ''întoarcă'' de unde au venit
Preşedintele Donald Trump a îndemnat duminică mai multe parlamentare democrate din Congresul american să se "întoarcă" de unde au venit în loc să critice Statele Unite, într-o serie de postări pe Twitter, care au stârnit reacţii în rândul conducerii Partidului Democrat, informează AFP şi Reuters.
"Ce interesant este să vezi congresmene democrate 'progresiste' (...), care provin din ţări ale căror guverne sunt o catastrofă completă şi totală, cele mai rele, corupte şi inepte din întreaga lume[...] adresându-se perfid poporului Statelor Unite, cea mai puternică şi mai măreaţă naţiune de pe Pământ, pentru a-i spune cum să fie condus guvernul nostru".
"De ce nu se întorc în aceste locuri absolut precare şi infestate de criminalitate de unde vin pentru a le ajuta şi a le îndrepta", a continuat Trump, fără a da nume. "Şi apoi să revină şi să ne arate cum se face".
În mod evident preşedintele american făcea referire la mai multe membre tinere ale Partidului Democrat, precum Alexandria Ocasio-Cortez din New York, Ilhan Omar din Minnesota sau Rashida Tlaib din Michigan.
"Aceste locuri chiar au nevoie de ajutorul vostru, trebuie să mergeţi repede. Sunt sigur că Nancy Pelosi va fi foarte mulţumită să vă găsească rapid nişte călătorii gratuite", a insistat şeful statului american.
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, a fost printre primii care au reacţionat la această lungă serie de postări pe Twitter ale preşedintelui Trump.
"Regret comentariile xenofobe ale lui @realDonaldTrump care îşi propun să ne divizeze naţiunea", a scris pe Twitter Pelosi, denunţând atacul din partea preşedintelui SUA.
"Este o postare rasistă", a afirmat democratul Ben Ray Lujan, unul din oficialii hispanici cei mai importanţi din Congres. Acesta a ţinut să amintească că persoanele la care Trump face referire sunt "cetăţeni americani aleşi de alegătorii Statelor Unite ale Americii".
Alexandria Ocasio-Cortez, născută la New York, are origini în Puerto Rico, care este un teritoriu american. Ilhan Omar a sosit în SUA în calitate de refugiată din Somalia, când era minoră, iar Rashida Tlaib este prima americană de origine palestiniană din Congresul SUA.
"Domnule preşedinte, ţara din care 'vin' (...) este SUA", a amintit pe Twitter Ocasio-Cortez.
"În calitate de membri ai Congresului, singura ţară pentru care am depus jurământ este SUA", a afirmat Ilhan Omar. Ea a insistat, spunând că luptă "împotriva corupţiei din ţara NOASTRĂ" şi l-a acuzat pe Donald Trump că atacă într-un mod degradant cetăţeni provenind din rândul imigranţilor.
Nu este prima oară când preşedintele Donald Trump face comentarii controversate pe acest subiect. La începutul anului 2018, el a calificat drept "ţări de rahat" mai multe state, în special de pe continentul african.Totodată, în discursul său apar în mod regulat referiri la o "invazie" a imigranţilor clandestini. AGERPRES