SUA: Donald Trump evocă o teorie contestată cu privire la presupusa lipsă de eligibilitate a Kamalei Harris

SUA: Donald Trump evocă o teorie contestată cu privire la presupusa lipsă de eligibilitate a Kamalei Harris

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că tratează cu seriozitate o teorie contestată care circulă pe reţelele de social media privind lipsa de eligibilitate a senatoarei de culoare Kamala Harris, opţiunea lui Joe Biden, rivalul său democrat în perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamnă, pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA, informează vineri AFP.

Întrebat joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, cu privire la 'afirmaţiile care circulă pe reţelele de socializare' privind presupusa neeligibilitate a Kamalei Harris, Donald Trump a răspuns: 'Am auzit astăzi că nu întruneşte condiţiile' legale necesare pentru a fi vicepreşedinte.

'Între altele, avocatul care a scris asta este un avocat foarte priceput, foarte talentat. Nu ştiu deloc dacă aceasta este şi adevărat', a spus în continuare Trump. 'M-aş gândi că democraţii ar fi verificat înainte ca ea să fie aleasă pentru a fi desemnată ca vicepreşedinte', a adăugat el.

'Dar este foarte serios faptul - tu ai spus-o - că se vorbeşte că ea nu îndeplineşte condiţiile pentru că nu s-ar fi născut în această ţară', a remarcat preşedintele în exerciţiu. Jurnalistul care i-a adresat întrebarea a replicat atunci că senatoarea Kamala Harris este născută în SUA, dar este posibil că părinţii săi să nu fi avut la vremea respectivă un statut de rezident permanent.

Trump s-a referit aparent la un editorial apărut în Newsweek sub semnătura juristului conservator John Eastman, profesor de drept la Universitatea Chapman, în care acesta pretinde că senatoarea de California nu este eligibilă în calitate de vicepreşedinte sau preşedinte întrucât părinţii săi nu erau cetăţeni americani naturalizaţi atunci când s-a născut ea.


Foto: (c) ALEX WONG POOL / EPA


Kamala Harris s-a născut în 1964 în Oakland (California) dintr-un tată jamaican şi o mamă indiană.

Donald Trump a apărat anterior o teorie a conspiraţiei care punea sub semnul întrebării faptul că Barack Obama, primul preşedinte de culoare american, s-a născut în SUA, condiţie sine qua non pentru a deveni preşedinte în Statele Unite. Într-un final, a recunoscut la sfârşitul campaniei prezidenţiale din 2016 că Barack Obama s-a născut în SUA.

Conform Constituţiei SUA, orice cetăţean de peste 35 de ani născut în SUA este eligibil pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte.

Constituţionalistul Erwin Chemerinsky a declarat la CBS că afirmaţiile vizând-o pe Kamala Harris constituie 'un argument cu adevărat imbecil'.

Editorialul lui Eastman a fost publicat în ajunul anunţului făcut de către Joe Biden cu privire la alegerea sa pentru funcţia de vicepreşedinte în persoana Kamalei Harris, prima femeie de culoare desemnată în acest post de un partid important. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!