SUA: Decretul anti-imigrație al lui Trump poate fi pus parțial în aplicare, conform unei decizii a Curții Supreme

SUA: Decretul anti-imigrație al lui Trump poate fi pus parțial în aplicare, conform unei decizii a Curții Supreme

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis luni punerea parțială în aplicare a extrem de controversatului decret anti-imigrație al președintelui Donald Trump, în așteptarea examinării lui la toamnă, transmite AFP.

Decretul care interzice intrarea în SUA a cetățenilor din șase țări majoritar musulmane — Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen — se aplică de acum oricărei persoane care "nu a stabilit o relație de bună credință cu o persoană sau o entitate din SUA".

Practic, orice cetățean din cele șase țări care va fi total necunoscut autorităților americane nu va primi acces pe teritoriul SUA, conform deciziei celor nouă judecători ai Curții Supreme.

"Acceptăm parțial recursurile (privind decretul) și acceptăm să suspendăm parțial (deciziile care au blocat aplicarea sa)", au rezumat judecătorii decizia lor extrem de așteptată.

Hotărârea a fost anunțată în ultima zi a sesiunii anuale a Curții Supreme, instituție care în SUA are ultimul cuvânt în legătură cu toate subiectele care necesită o interpretare a Constituției.

Această decizie de luni a Înaltei Curți este o victorie relativă, însă cu toate acestea notabilă, pentru Donald Trump, al cărui celebru decret a fost suspendat de mai mulți judecători, în primă instanță și în apel.

Nu doar că magistrații Curții Supreme acceptă ca decretul să fie pus în aplicare parțial, dar îi oferă președintelui american o șansă de a obține o victorie judiciară finală care ar anula toate înfrângerile suferite în justiție până acum în acest dosar.

Va fi nevoie probabil de mai multe zile pentru ca măsurile prevăzute de decret să fie puse în aplicare pe deplin de către poliția americană la frontiere.

Decretul inițial, care a fost atât de controversat, prevedea închiderea temporară a frontierelor SUA pentru cetățenii din cele șase țări majoritar musulmane, precum și pentru toți refugiații.

Faimosul decret a avut două variante, care au fost blocate de tribunale în februarie și martie. Deciziile de suspendare a măsurii au fost denunțate de Donald Trump drept simptomatice pentru o 'justiție politizată'.

Președintele își apără inițiativa, cea mai criticată dintre măsurile sale, dând asigurări că ea răspunde unei probleme de securitate națională legate de venirea în țară a unor indivizi potențial periculoși.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?