SUA cunosc pozițiile Statului Islamic, dar nu le bombardează, susține Serghei Lavrov

SUA cunosc pozițiile Statului Islamic, dar nu le bombardează, susține Serghei Lavrov

Moscova - care a propus până acum fără succes lărgirea coaliției internaționale antijihadiste prin includerea Rusiei, Siriei și Iranului - dispune de informații potrivit cărora SUA cunosc pozițiile jihadiștilor din Statul Islamic pe teren, dar nu dau ordin pentru ca acestea să fie bombardate, a susținut duminică seara ministrul de externe rus Serghei Lavrov, într-o emisiune de la televiziunea publică 'Pervâi Kanal', informează agenția de presă TASS. 

'Partenerii noștri americani fie că de la început nu și-au creat foarte elaborat coaliția, fie au gândit-o astfel încât obiectivele ei să nu fie cele declarate', a afirmat Lavrov, menționând că această coaliție antijihadistă 'a fost creată spontan': în doar câteva zile a fost anunțată includerea mai multor țări și începerea bombardamentelor.

'Când analizezi operațiunile aviației țărilor din coaliție, se creează o impresie ciudată. Uneori se strecoară gândul că în afară de scopul declarat — combaterea Statului Islamic — această coaliție urmărește și alte obiective', a spus în continuare ministrul rus, în contextul în care SUA și NATO și-au exprimat îngrijorarea față de creșterea angajamentului Rusiei în Siria, țară la originea exodului de refugiați în Europa.

'Sper că nu trădez pe nimeni când afirm că unii parteneri din țări care fac parte din respectiva coaliție spun că au informații despre unde anume se află o unitate sau alta a Statului Islamic, iar comandantul coaliției — desigur, SUA — nu aprobă efectuarea bombardamentelor', susține șeful diplomației ruse, citat de agenția de presă TASS. 'Nu vreau să trag vreo concluzie — nu se știe niciodată ce fel de informații și considerații înalte deține șeful, iar ceilalți nu dispun de aceste date—, dar primim semnale în acest sens', a adăugat el.

Într-o încercare de a demonstra că alianța condusă de SUA împotriva Statului Islamic nu este eficientă, agenția de presă TASS face un istoric al activității ei, invocând 'date ale Pentagonului'.

La 8 august s-a împlinit un an de când SUA și aliații lor din cadrul coaliției internaționale au început seria de atacuri aeriene împotriva jihadiștilor Statului Islamic pe teritoriul Irakului. În Siria, acțiuni similare au început să se desfășoare de la sfârșitul lunii septembrie 2014. În acest timp, SUA și partenerii lor au efectuat circa 6.700 de bombardamente ale căror costuri depășesc 3,7 miliarde de dolari, scrie TASS, care adaugă că pentru atacurile aeriene într-o singură zi se cheltuiesc aproximativ 9,9 milioane de dolari.

La începutul lunii august, în urma acțiunilor coaliției au fost distruse sau avariate 10.600 de facilități ale islamiștilor — 119 de tancuri, 510 de baze militare, peste 3.200 de construcții, peste 2.500 de poziții de luptă, 196 de obiective de infrastructură petrolieră și peste 3.600 de alte obiective, mai scrie sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”