SUA confirmă că rebelii houthi din Yemen au doborât o dronă americană
Rebelii houthi au doborât o dronă americană în largul Yemenului, a declarat o sursă din cadrul Departamentului Apărării din SUA, confirmând anunţul făcut anterior de această mişcare rebelă apropiată de Iran.
O dronă MQ 9 a fost doborâtă de rebelii houthi FOTO Getty Images
„Un aparat militar american pilotat de la distanţă MQ-9 a fost doborât în largul Yemenului de către houthi", a declarat un înalt oficial al Pentagonului.
„Apărarea noastră aeriană a reuşit să doboare un aparat american MQ-9 care desfăşura activităţi ostile, de supraveghere şi de spionaj în spaţiul aerian în apele teritoriale yemenite, în cadrul sprijinului militar american pentru entitatea israeliană", au declarat rebelii houthi într-un comunicat.
Houthi fac parte din aşa-numită „ axă a rezistenţei ", un apelativ desemnând forţele inamice Israelului. Ei au revendicat mai multe atacuri cu drone şi cu rachete împotriva Israelului, aflat în război cu gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.
Rebelii houthi, care luptă împotriva forţelor guvernamentale yemenite, au preluat controlul capitalei ţării Sanaa în 2014, aminteşte AFP.
Marina SUA a interceptat mai multe rachete lansate de houthi de la izbucnirea războiului în Gaza.
Sursa: adevarul.ro