SUA, condamnate la plata unor despăgubiri de aproape 6,8 miliarde de dolari în Iran

SUA, condamnate la plata unor despăgubiri de aproape 6,8 miliarde de dolari în Iran

Iranul a condamnat Statele Unite la plata unor despăgubiri de aproape 6,8 miliarde de dolari, acuzând Washingtonul că a impus sancţiuni care au afectat pacienţii cu o boală rară a pielii, a anunţat joi Mizan Online, agenţia autorităţii judiciare iraniene, relatează AFP.

Iran versus SUA FOTO: Shutterstock

Iran versus SUA FOTO: Shutterstock

Tribunalul internaţional de la Teheran a ordonat guvernului american să plătească 6,785 miliarde de dolari pacienţilor care suferă de epidermoliză buloasă, relatează Mizan Online.

Prin retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear cu Iranul, fostul preşedinte american Donald Trump a restabilit sancţiunile prevăzute de acest text şi a impus altele noi, potrivit Agerpres.

Măsurile americane "i-au privat pe aceşti pacienţi de medicamente (...)", conducând la "moartea a aproximativ 20 de persoane", a adăugat aceeaşi sursă.

În cadrul acestui proces deschis la Teheran în noiembrie 2021, "295 de supravieţuitori, precum şi pacienţi" au depus o plângere împotriva a 30 de oficiali americani pentru "participare la punerea în aplicare a sancţiunilor", a anunţat instanţa.

În ultimii ani, ONG-uri internaţionale au deplâns faptul că aceste sancţiuni reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii iranienilor prin limitarea radicală a capacităţii ţării de a importa medicamente.

În martie 2024, justiţia iraniană a anunţat că a sechestrat în 2023 un petrolier american în Golf, în urma plângerilor pacienţilor afectaţi de epidermoliză buloasă.

Justiţia iraniană a condamnat Statele Unite de mai multe ori în ultimii ani în mai multe dosare, inclusiv în cazul asasinării unui general important în 2020 în Irak.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!