SUA: Concluziile Raportului Mueller constată că nu a existat o înţelegere secretă între Donald Trump şi Moscova
Concluziile anchetei desfăşurate timp de aproape doi ani de echipa procurorului special Robert Mueller, descrisă în mod repetat de preşedintele Trump ca o "vânătoare de vrăjitoare", constată absenţa unor elemente care să dovedească existenţa unei înţelegeri sau a unei coordonări între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova în scrutinul prezidenţial din 2016, transmit duminică agenţiile de presă internaţionale.
Principalele rezultate ale investigaţiei sunt cuprinse într-o scrisoare de patru pagini adresată duminică Congresului de Procurorul general William Barr, care a primit vineri raportul.
"Consilierul special nu a descoperit că echipa de campanie a lui Trump sau oricine a avut legătură cu aceasta, a conspirat sau s-a coordonat cu guvernul rus în aceste eforturi, în pofida ofertelor multiple ale unor persoane afiliate părţii ruse de a sprijini campania lui Trump", potrivit documentului citat de dpa.
În scrisoare, Procurorul general Barr citează inclusiv din raportul Mueller: "Deşi acest raport nu conchide că preşedintele a comis o infracţiune, nici nu îl exonerează în legătură cu o infracţiune separată de obstrucţionare a justiţiei". Aşadar, în privinţa celei de-a doua chestiuni importante a dosarului, cea privind o presupusă obstrucţionarea a justiţiei de către preşedintele american, Robert Mueller nu a ajuns la o concluzie definitivă, notează AFP.
Barr a mai scris că, după examinarea constatărilor lui Mueller, probele "nu sunt suficiente pentru a stabili că preşedintele a comis un delict de obstrucţionare a justiţiei", conform dpa.
Ancheta echipei procurorului special Robert Mueller a durat 675 de zile, perioadă în care s-au scurs public foarte puţine informaţii. Investigaţia a ţinut însă Statele Unite în suspans, situaţie ce aminteşte de afacerea Watergate care a dus la demisia preşedintelui Richard Nixon în august 1974.
Concluziile făcute publice duminică reprezintă o adevărată victorie pentru preşedintele american care a repetat constant că nu a existat nicio înţelegere secretă cu Rusia şi îi clarifică acestuia orizontul în perspectiva alegerilor din 2020. AGERPRES