SUA cer daune record de 9 mld dolari unor companii care ar fi ascuns informaţii despre un medicament

SUA cer daune record de 9 mld dolari unor companii care ar fi ascuns informaţii despre un medicament

Un tribunal din SUA a cerut producătorului nipon de medicamente Takeda Pharmaceutical să plătească daune punitive de 6 miliarde dolari, iar companiei Eli Lilly să achite 3 miliarde dolari, în urma acuzaţiilor că au ascuns informaţii despre riscurile de cancer legate de un medicament antidiabetic.

SUA cer daune record de 9 mld dolari unor companii care ar fi ascuns informaţii despre un medicament (Imagine: Shutterstock)

Penalităţile impuse în acest caz reprezintă un nou record, peste daunele de 5 miliarde de dolari cerute de un juriu din Alaska companiei Exxon Mobil în cazul Exxon Valdez de poluare cu petrol din 1989.

Daunele punitive depăşesc sumele considerate necesare pentru despăgubirea eventualelor victime şi au ca scop să descurajeze repetarea unui astfel de comportament în rândul companiilor.

Takeda a anunţat că va contesta daunele impuse de tribunalul federal, transmite Reuters. În cazul Exxon, Curtea Supremă din SUA a decis în 2008 că daunele decise de instanţă sunt excesive, iar compania a fost condamnată în final să achite 500 de milioane de dolari.

Medicamentul pentru tratarea diabetului, Actos, a fost introdus în 1999 pe piaţa americană şi a devenit în scurt timp unul dintre cele mai bine vândute produse ale companiei, generând venituri de 396,2 miliarde de yeni (3,85 miliarde de dolari la cursul actual) în anul de vârf, încheiat în martie 2008.

Compania americană Eli Lilly a fost implicată în vânzarea Actos în perioada 1999-2006.

Autorităţile de reglementare din Franţa şi Germania au suspendat în 2011 vânzările Actos, din cauza riscului de a cauza cancer. Takeda se confruntă cu mai multe mii de procese în SUA legate de medicamentul antidiabetic.

Anterior, un tribunal a acordat daune de 1,5 milioane de dolari unui pacient.

Potrivit actualului prospect al medicamentului, un studiu pe termen lung a arătat că pacienţii care au utilizat timp de doi ani Actos au prezentat un risc mai ridicat de a face cancer de vezică urinară.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

3 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

4 VIDEO Georgescu îndeamnă la boicotarea supermarketurilor în 10 februarie

5 Cristian Gațu plătește scump faptul că și-a înșelat soția cu menajera. Unde locuiește, după ce a vândut vila din Corbeanca