SUA: Cel puţin 54 de oameni împuşcaţi, dintre care 7 fatal, în incidente armate în weekend la Chicago

SUA: Cel puţin 54 de oameni împuşcaţi, dintre care 7 fatal, în incidente armate în weekend la Chicago

Cel puţin 54 de oameni au fost împuşcaţi, şapte dintre ei fatal, într-o serie de incidente armate petrecute la sfârşitul săptămânii trecute la Chicago, a anunţat Departamentul de poliţie al metropolei americane citat luni de dpa.

În mare parte din aceste incidente victimele se pare că au fost simpli trecători.

Anunţul vine în contextul în care cu câteva zile mai devreme poliţia din Chicago făcea cunoscut că, deşi nivelul general de criminalitate a scăzut cu 9%, numărul omuciderilor şi cel al incidentelor armate au crescut cu 48%, respectiv 46% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019.

Pe de altă parte, bilanţul din weekendul care tocmai s-a încheiat este mai scăzut faţă de cel din weekendul precedent, când au fost ucişi 13 oameni.

Richard Rosenfeld, criminolog la Universitatea Missouri-St.Louis, a declarat pentru CNN că este posibil ca această creştere a actelor de violenţă din SUA, care pe ansamblu încă nu a ajuns din urmă nivelul înregistrat în anii 1990, să fie legată de tulburările declanşate de moartea lui George Floyd în timpul arestării sale de către poliţie, la sfârşitul lui mai, în Minneapolis, în condiţiile în care atunci când oamenii nu au încredere în poliţie pot fi tentaţi să creadă că trebuie să-şi caute dreptatea singuri.

Totuşi, acest fel de justiţiarism poate duce la apariţia de victime în rândul persoanelor nevinovate. Săptămâna trecută, un bebeluş de un an din Brooklyn a fost împuşcat în timp ce se afla în cărucior, la un picnic.

Richard Rosenfeld a mai spus pe CNN că redeschiderea statelor şi oraşelor după carantină duce indiscutabil la astfel de creşteri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…