SUA: Casa Albă condamnă cu fermitate reținerea a sute de protestatari pașnici în Rusia și cere eliberarea acestora

SUA: Casa Albă condamnă cu fermitate reținerea a sute de protestatari pașnici în Rusia și cere eliberarea acestora

Casa Albă a condamnat luni cu fermitate reținerea a sute de manifestanți la protestele din Rusia în cadrul unei zile de mobilizare contra corupției elitelor și a cerut Moscovei eliberarea acestora, transmit Reuters și AFP.

"Statele Unite condamnă cu fermitate reținerea a sute de protestatari pașnici în toată Rusia", a precizat, într-un briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.

"Reținerea manifestanților pașnici, a observatorilor drepturilor omului și a jurnaliștilor reprezintă un afront la valorile fundamentale ale democrației", a spus Spicer, citat de Reuters.

"Rușii merită un guvern care susține (...) un tratament egal în fața legii și posibilitatea de a-și exercita drepturile lor fără teamă sau represalii", a mai declarat acesta, conform AFP.

Aproape o mie de protestatari, printre care și opozantul principal al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, au fost reținuți în timpul manifestațiilor desfășurate luni în peste o sută de orașe din Rusia, împotriva președintelui Vladimir Putin și a corupției elitelor, transmit agențiile internaționale de presă .

Manifestațiile au fost organizate de susținători ai lui Navalnîi, care a fost reținut sub arest la domiciliu luni dimineață, înainte de a se putea alătura protestatarilor la Moscova.

Manifestanți au fost reținuți în zeci de alte orașe, de la Vladivostok, în Extremul Orient rus, până la Kaliningrad, în vestul țării, și de la Norisk (nord) până la Soci (sud), potrivit asociației de monitorizare anticorupție OVD-Info. Aceasta a contabilizat provizoriu pentru AFP cel puțin 600 de persoane reținute la Moscova și 300 de Sankt-Petersburg.

Potrivit Ministerului de Interne, 500 de persoane au fost reținute la o demonstrație anti-Kremlin care a avut loc la Sankt-Petersburg. La protest, care nu a fost autorizat, au luat parte în jur de 3.500 de persoane, indică același comunicat, citat de Reuters.

Protestul de la Moscova s-a desfășurat în același loc ca și festivitatea de Ziua Rusiei, care marchează proclamarea independenței în 1990, înainte de destrămarea oficială a URSS.

Poliția a format mai multe cordoane în încercarea de a dispersa mulțimea, recurgând la bastoane de cauciuc și reținându-i pe protestatarii care s-au opus. Miile de manifestanți au strigat slogane precum 'Rusia fără Putin!', 'Putin e un hoț!' și 'Libertate pentru Navalnîi!'.

'Putin se află la putere de 17 ani și nu are de gând să plece. A uzurpat puterea, există o lipsă totală de societate civilă, tribunalele nu funcționează, corupția s-a transformat în sistem', a denunțat Aleksandr Tiurin, în timpul manifestației care a reunit mai multe mii de persoane pe strada Tverskaia.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”