SUA: Biden le interzice agenţiilor federale să folosească formula ''străin ilegal'' în legătură cu migranţii

SUA: Biden le interzice agenţiilor federale să folosească formula ''străin ilegal'' în legătură cu migranţii

Administraţia preşedintelui Joe Biden le-a cerut agenţiilor americane de imigraţie să nu mai folosească expresia controversată şi dezumanizantă 'străin ilegal' în legătură cu migranţii, relatează DPA.

Formula a fost des utilizată de administraţia fostului preşedinte Donald Trump, apărând frecvent în declaraţii şi comunicate de presă atât de la Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă (ICE), cât şi de la Agenţia pentru Protecţia Frontierelor (CBP).

Washington Post scrie că schimbările, care includ şi interzicerea folosirii termenului 'asimilare' şi recomandă în schimb utilizarea termenului 'integrare', au fost evidenţiate în memorii trimise luni către ICE şi CBP.

Casa Albă a confirmat modificările pentru Daily News, dar a refuzat să facă alte comentarii.

"Ca primă agenţie de aplicare a legii a naţiunii, dăm tonul şi suntem un exemplu pentru ţară şi pentru partenerii din întreaga lume", a precizat într-un memoriu Troy Miller, comisarul în exerciţiu al CBP.

"Întărim legile naţiunii şi avem grijă în acelaşi timp de demnitatea fiecărei persoane cu care interacţionăm. Cuvintele pe care le folosim contează şi vor servi în continuare pentru a le garanta această demnitate persoanelor aflate în custodia noastră", a adăugat el.

Schimbările survin în contextul în care Biden se confruntă cu o criză a migraţiei la graniţa de sud a SUA, unde un val de migranţi fugiţi de violenţele din America Centrală a dus la suprapopularea adăposturilor, în special cu minori.

Săptămâna trecută, preşedintele a stârnit nemulţumire atunci când Casa Albă a anunţat că nu intenţionează să majoreze numărul de refugiaţi care primesc permisiunea să intre în SUA în acest an la mai mult de 15.000 , un prag stabilit de Trump.

Însă Biden şi-a schimbat apoi rapid poziţia, spunând că administraţia sa va creşte acest număr. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”